Proiectul avea ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, dar și a procedurilor care urmează a fi aplicate de organele competente în privința încheierii și încetării parteneriatelor civile.
Camera Deputaților a respins proiectul privind parteneriatul civil
Deputații USR PLUS s-au exprimat pentru reglementarea parteneriatului civil, cei din AUR și PSD au fost împotrivă și liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a menționat că, în cadrul grupului, sunt două opinii.
„USR PLUS este pentru parteneriatul civil. Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei? Dacă vrem să creştem natalitatea, atunci vom reglementa şi parteneriatul civil. USR PLUS este pentru reglementarea parteneriatului civil, pentru că România trebuie să fie o ţară care se dezvoltă”, a afirmat deputatul USR PLUS Simina Tulbure.
„Ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm parteneriatul civil. Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale. Trebuie să păstrăm familia tradiţională, este copyright-ul nostru”, a spus deputatul AUR Ilie Alin Coleșa.
„Nu este prioritar pentru societatea românească o discuţie de acest tip. Din perspectivă religioasă, familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme: criza sanitară”, este părerea deputatului PSD Dumitru Coarnă.
România, presată de Comisia Europeană pentru a lua o decizie
Comisia Europeană a declanșat, în anul 2020, procedura de pre-infringement împotriva României, în urma unei plângeri formulate de asociația Accept, care a acuzat statul nostru că nu respectă hotărârile CJUE și CCR pronunțate în cazul Coman-Hamilton. Aceasta este primul pas prin care Comisia Europeană a încercat să calrifice problemele cu statele membre pentru a evita declanșarea procedurii de infringement.
Adrian Coman şi Robert Clai Hamilton s-au căsătorit în 2010, în Bruxelles, și au cerut ca uniunea lor să fie recunoscută și pe teritoriul României, dat fiind că sunt cetățeni europeni cu drepturi egale.
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în 5 iunie 2018, că un cuplu căsătorit format din două persoane de același sex este recunoscut ca atare în orice țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește libera circulație. Ulterior, în iulie 2018, și Curtea Constituțională din România a ajuns la concluzia că statul trebuie să recunoască dreptul de ședere în țara noastră al persoanelor de același sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean european.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
Analiză: Amenzile ajung la 100.000 lei prin noul ghid RO e-Transport al ANAF
Sursa: wall-street.ro