Cei mai multi studenti au ales si in acest an universitar sa stea in caminele de stat si au trecut peste nemultumiri legate de igiena si confort pentru ca nu isi permit cazarea intr-un camin particular sau intr-o garsoniera, unde ar trebui sa plateasca de cel putin patru ori mai mult.

Un loc intr-un camin particular costa lunar intre 300 si 800 de lei, iar o garsoniera rar o poti inchiria cu 450 de lei lunar, la care se adauga banii pentru utilitati, relateaza MEDIAFAX.

In caminul de stat, studentii stau gratis si platesc pentru utilitati aproximativ 100 de lei lunar. Acesta este si motivul pentru care cei mai multi studenti care au un loc in caminele universitatilor nu renunta la el decat daca au rude sau prieteni prin Capitala unde pot sta fara sa plateasca. Chiar si in aceste conditii, unii aleg sa stea la prieteni, dar isi iau si locul cuvenit in camin, pe care il pot vinde si pot obtine intre 300 si 800 de euro.

  • Oferta limitata la caminele de stat

Oferta in caminele de stat a fost insa, ca in fiecare an, limitata, astfel ca 30.000 de studenti care au cerut un loc in caminele din Bucuresti nu au primit. Ei au fost nevoiti sa se indrepte spre caminele particulare, spre o garsoniera sau un apartament pe care sa il imparta cu alti studenti.

Pentru a inchiria o garsoniera in apropierea facultatilor, un student ar trebui sa plateasca intre 150 de euro si 400 de euro lunar, in functie de dotari si de zona.

  • Ce ofera caminele private

Unul dintre cele mai ieftine camine private este cel al Institutului Teologic Baptist, de la Podul Ciurel, aproape de Regie. Aici sunt camere de patru si de doua persoane, iar chiria este intre 240 si 260 de lei, studentii avand o spalatorie la parter, un teren de tenis, loc de parcare si o sala mica de fitness. In acest camin pot veni studenti de orice confesiune, dar regulile sunt mai stricte decat in alte camine, nemaiputand iesi sau intra dupa ora 23.00. Unii studenti spun insa ca regula nu ar fi chiar foarte stricta si ca poate fi uneori incalcata.

Un alt camin particular este in zona Mihai Bravu, unde camerele au mobilier nou, frigider, internet, masina de spalat automata, bucatarie cu toate utilitatile, in pretul chiriei de 380 de lei fiind inclusa si lenjeria de pat. Studentii au si o masa de ping-pong si o sala de fitness.

Citeste si:
Cum alegi cazarea ideală în concediu, indiferent de anotimp
Cum alegi cazarea ideală în...

In centrul Capitalei, in zona Pietei Gemeni, mai ales studentii de la ASE sau de la Universitatea Bucuresti au putut alege o camera cu patru sau sase locuri, la pretul de 112 euro plus TVA pe luna pentru un loc. Studentii care stau in aceste camine beneficiaza de apa rece si calda, caldura, paza non-stop, internet, cablu tv, frigider, cuptor cu microunde, aer conditionat pe timpul verii, curatenie, la care se adauga optional si serviciile de spalatorie. Potrivit administratorului, caminul are o capacitate de 300 de camere si este ocupat 70%.

Oferta de inchiriere poate fi gasita si intr-un centru rezidential din cartierul Militari. Garsonierele de aici nu sunt doar pentru studenti, dar in cazul acestora se face o reducere pana la 75 de euro pe luna daca platesc chiria 900 de euro in avans pe un an intreg, la care se adauga lunar intretinerea de 25 de euro, plus alte cheltuieli si facilitati, cum sunt internetul, locul de parcare, masina de spalat in camera, in total peste 50 de euro pe luna. Perioada minima de inchiriere este de 12 luni, iar daca avansul platit este pentru sase luni, chiria lunara ajunge la 95 de euro, fata de 75 de euro lunar in cazul avansului pentru un an.

Citeste si:
De ce a renunțat Anisia Gafton la facultate: „Când vii în clasă...
De ce a renunțat Anisia...

In aceste conditii, cei care au primit un loc in caminele de stat s-ar putea declara multumiti ca scapa de efortul financiar, chiar daca nu au conditiile pe care si le-ar dori.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.