ANOSR cere majorarea burselor pentru studenți
ANOSR a semnalat la început de an universitar că taxele pentru traiul unui student s-au majorat, iar autoritățile par să nu intervină în acest sens pentru a găsi o soluție în favoarea tinerilor.
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România atrage atenția publică, la începutul anului universitar, asupra creșterii semnificative a costurilor de trai ale studenților pe parcursul ultimelor luni și, totodată, asupra lipsei oricărei măsuri din partea autorităților statului pentru a contracara aceste probleme”, se arată într-un comunicat emis de ANOSR.
Potrivit Legii Educației, valoarea minimă a bursei pentru studenți trebuie să acopere cel puțin cheltuielile de masă și cazare. La momentul actual, studenții au o bursa de 700 de lei și se consideră că nu este suficientă pentru ca un student să se întrețină.
„Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, valoarea minimă a bursei studențești ar trebui să acopere cel puțin cheltuielile de masă și cazare. Conform hotărârii CNFIS, această valoare este, în acest moment, 700 RON/lună, însă există universități în țară care nu respectă nici măcar acest cuantum minim al bursei. Or, este evident pentru oricine trăiește în România faptul că o persoană nu se poate întreține, fie chiar și doar din perspectiva cazării și mesei, din 700 RON/lună”, mai arată ANOSR.
De la începutul anului universitar costurile pentru cazarea în cămine au crescut cu până la 50% față de anul trecut, iar chiria la cămin costă, în medie, între 150 și 450 de lei/lună. De asemenea, și costurile la alimente s-au majorat, iar din această cauză și prețurile la mesele de la cantinele studențești.
Universitatea din Craiova revine la cursurile online pentru a...
„Din perspectiva mesei, semnalăm, de asemenea, faptul că răspunsul la inflația accentuată din zona produselor alimentare a fost creșterea prețurilor practicate la cantinele universității. Din 550 RON/lună, cât ar rămâne după achitarea unei regii de cămin dintre cele reduse, studentul român mai are la dispoziție 18 lei pentru a-și achiziționa 3 mese pe zi. Este inacceptabil ca statul să presupună faptul că un student se poate hrăni din 18 lei pe zi”, mai afirmă ANOSR.
Alocația pentru bursele studențești nu a mai fost majorată din 2017
ANOSR spune că studenții au aceeași bursă de mai bine de 5 ani, valoarea acesteia nefiind proporțională cu prețurile cu realitatea social-economică din prezent.
„Este crucial să analizăm modul în care autoritățile înțeleg să se îngrijească de problema costului de trai al studenților. Din 2017 și până în 2022, statul nu a crescut cu 1 leu alocația pentru bursele studențești. Practic, valoarea burselor studenților este aceeași acum ca în urmă cu ultimii 5 ani, aspect evident separat de orice realitate socială și economică. De asemenea, pentru problema creșterii prețurilor, nu a existat interes nici pentru a compensa inflația prin alte forme de sprijin, precum subvenția cămine-cantine sau facilități acordate studenților”, afirmă asociația studențească.
Citeste si:Studenţii își pot procura abonamente STB direct din aplicaţia YouthTB
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) reprezintă studenții din 19 centre universitare din România, din 30 de universități, având un număr de 117 organizații membre, care „luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești”.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro