Presedintele Traian Basescu si sotia sa au iesit, duminica, la o plimbare in statiunea Covasna, unde au ajuns in cursul diminetii, si le-a spus jurnalistilor care l-au asteptat ca pana in 2 ianuarie nu vrea sa faca declaratii despre chestiuni politice si legate de justitie, scrie MEDIAFAX.
"Discutam dupa 2 ianuarie. Va rog, nu insistati pe chestiuni politice si de justitie pentru ca sunt in vacanta. Ma relaxez, numai voi nu ma lasati sa ma relaxez", le-a spus Basescu jurnalistilor.
Intrebat daca 2012 a fost un an greu, seful statului a raspuns ca nu a fost atat de greu precum pare, ci a fost unul aventuros politic.
"Nu a fost atat de greu precum pare. A fost un an aventuros politic, au fost cateva aventuri politice", a afirmat el.
Intrebat despre regrete pe care le-ar avea pe plan politic, respectiv daca au fost lucruri pe care nu a putut sa le faca, Basescu a spus ca le va exprima cand isi va termina mandatul: "Asta in politica ai tot timpul, dar le spui cand iti termini mandatul".
Traian Basescu si sotia acestuia au ajuns, duminica, la Covasna cu un elicopter care a aterizat in curtea vilei de protocol unde seful statului este cazat de fiecare data cand vine in aceasta statiune. Seful statului va ramane la Covasna pana in 2 ianuarie. El a spus ca va petrece Revelionul la un hotel din statiune, alaturi de sotia sa si de cele doua fiice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Test Drive BMW X3 30e: plug-in hibrid pentru familistul care vrea și distracție
Sursa: green.start-up.ro
-
Trecutul bate la ușă de Valentine’s Day pentru 3 zodii, se activează Cercul...
Sursa: garbo.ro
-
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o...
Sursa: kudika.ro