Archie Battersbee (12 ani) este în moarte cerebrală din luna aprilie. Luni, un tribunal a decis deconectarea de la aparate a băiatului, fapt ce a creat o controversă de proporții în Marea Britanie.

Archie Battersbee este menţinut în comă, într-un spital din Londra, din 7 aprile. Atunci, mama lui, Hollie Dance, l-a găsit inconștient în casa lor din Southend, Essex. Ea crede că băiatul ar fi participat la o provocare online care consta în a-şi ţine respiraţia până la leşin.

Deconectat de la aparate în urma deciziei judecătorilor

Archie este considerat de către medici în moarte cerebrală din luna aprilie, iar de atunci familia s-a luptat în instanță pentru a continua tratamentul fiului prin menținerea artificială a vieții cu ajutorul aparatelor.

Însă justiţia britanică a autorizat spitalul, la jumătatea lui iulie, să pună capăt îngrijirilor care îl menţin în viaţă. Tratamentele urmau să fie întrerupte luni, la ora 14:00, însă părintii au sesizat, într-un recurs al ultimei şanse, Comitetul ONU al Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, care a cerut vineri Guvernului britanic ”să se abţină să-i retragă lui Archie orice tratament de menţinere în viaţă” pe peroada în care-i studiază dosarul, scrie News.ro.

Guvernul refuză să se implice în acest caz și a transferat de urgenţă această cerere a ONU justiţiei. Iar justiția a decis deconectarea de la aparate a copilului la data de 3 august, termenul fiind amânat cu o zi, la cererea părinților (susţinuţi de către o organizaţie creştină). Așadar, Archie Battersbee va fi deconectat de la aparate la data de 4 august.

«Judecătorii au o mare empatie față de situația părinților devotați ai lui Archie, care se confruntă cu o situație care este coșmarul fiecărui părinte, pierderea copilului iubit. Dar, după deliberare, judecătorii Curții Supreme au convenit că nu există nicio perspectivă de recuperare semnificativă pentru băiatul cu leziuni cerebrale. Chiar dacă tratamentul de susținere a vieții ar fi menținut, Archie ar muri în următoarele câteva săptămâni din cauza organelor care ar ceda pe rând și a insuficienței cardiace. Menținerea tratamentului medical nu servește decât la prelungirea morții sale”, a declarat un judecător de la Curtea Supremă.

Citeste si:
Trei romani si un strain au primit organe de la un bihorean de 43...
Trei romani si un strain au...

Invitată într-o emisiune TV, mama lui Archie a declarat că fiul ei are nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni.

Are bătăi ale inimii foarte bune, stabile, își menține tensiunea arterială și se îngrașă. M-a ținut de mână. Mi-a strâns degetele atât de tare încât erau roșii. Tot ce are nevoie este timp. Nu i s-a dat suficient de mult timp. Vrem doar timp”, a spus ea.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 August 2022 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.