AUR susţine că ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, s-a implicat ''într-o decizie administrativă internă a României'', prin participarea la negocierile între reprezentanţii LGBT+ şi Primăria Capitalei pentru autorizarea marşului Pride pe Calea Victoriei, în data de 14 august, şi anunţă că a semnalat acest lucru printr-o scrisoare adresată Ministerului de Externe de la Londra.
"Alianţa pentru Unirea Românilor protestează faţă de implicarea ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Excelenţa Sa Andrew Noble, într-o decizie administrativă internă a României. Reacţia a fost exprimată printr-o scrisoare de protest adresată ministrului britanic de Externe, Dominic Raab. În scrisoare se arată faptul că ambasadorul britanic şi-a depăşit atribuţiile de serviciu prin participarea la negocierile purtate între reprezentanţii comunităţii LGBT+ şi Primăria Capitalei pentru autorizarea marşului Pride pe Calea Victoriei, în data de 14 august", se arată într-un comunicat al AUR, transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, "presiunea exercitată de ambasadorul Andrew Noble în favoarea activiştilor LGBT+" a avut un rol important în decizia Primăriei, care a aprobat, în cele din urmă, desfăşurarea marşului pe ruta propusă de organizatori.
"Atât prin implicarea în negocieri, cât şi prin declaraţiile oferite ulterior presei, Excelenţa Sa a încălcat prerogativele conferite diplomaţilor prin Convenţia de la Viena din 1961 cu privire la relaţiile diplomatice. Astfel, conform art. 41, alin. (1) şi (2) din Convenţie, un ambasador are datoria de a nu se implica într-o decizie a autorităţilor din ţara gazdă. În plus, este inadecvat pentru un diplomat să se exprime public pe teme care pot aduce ofense culturii şi societăţii statului gazdă", afirmă AUR. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro