Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Timp liber scris de Diana Oprișan 04 Oct. 2022
Unii dintre voi sunt născuți pentru a fi voluntari, iar acesta nu mai este un secret pentru nimeni. O parte dintre cei care aleg să se bucure de voluntariat o fac de minune, iar celalaltă parte se descurcă mai puțin bine, dar până la urmă intenția este cea care contează și totodată este foarte important ca lucrurile să fie făcute cu pasiune. Oamenii care au făcut voluntariat, de-a lungul timpului, au niște povești incredibile, pe care au ales să le împărtășească și cu alții, iar pe unele dintre ele am decis să le aducem în atenția voastră. Poate veți avea ceva de învățat, poate nu, dar cert este că și-au pus sufletul pe tavă pentru voi. Activitatea de voluntariat le-a adus fericire, împlinire, sens, scop, prieteni pe viață, experiențe noi și momente de neuitat, iar echipele de voluntari de pretutindeni au văzut pas cu pas cât de multe au reușit să schimbe în societate.
Yuppy 18 Jul. 2016
Un studiu Harvard, care a durat 75 de ani, arata de ce avem nevoie pentru a fi fericiti.
Politica 17 May. 2014
Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca "Romania este departe de a fi cea mai corupta tara din UE", adaugand: "trebuie sa ne batem toti pentru a schimba aceasta perceptie".
CorporateNews 24 Nov. 2009
Firma sibiana Rova Romania, achizitionata anul trecut de grupul suedez Lindab, in urma preluarii grupului slovac Sipog, se afla pe punctul de a fi intergrata in cadrul Lindab Romania, filiala locala a Lindab.
Foloseste formularul de mai jos