Grupul de suport tehnic pentru riscuri epidemiologice de la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte luni pentru gestionarea valului 5 al pandemiei SARS-CoV-2 la nivelul Capitalei.
Ședință a grupului de suport tehnic pentru riscuri epidemiologice
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei transmis, joi, AGERPRES, grupul este condus de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, fiind format din 17 instituţii publice şi private, printre care Primăria Generală şi cele de sector, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
În cadrul întrunirii se vor discuta soluţiile propuse de instituţiile implicate.
Măsura activării grupului de suport tehnic a fost dispusă de prefectul Capitalei, Alexandra Vacaru, în cadrul unei şedinţe convocate joi, la care au participat subprefectul Richard Budai, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Oana Nicolescu şi prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), colonel Irinel-Alexandru Precup.
Verificări ale ISUBIF în secțiile de ATI
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a informat Prefectura Capitalei că, dintre cele 19 centre de evaluare, trei au avizul DSP, alte patru sunt în curs de avizare, restul nu au depus încă documentele pentru a fi demarată procedura. Totodată, s-a discutat problematica timpilor ce trebuie comunicaţi solicitanţilor de către DSP, în situaţia în care li se solicită testarea la domiciliu de către echipajele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) şi ISUBIF.
Reprezentantul ISU, colonelul Irinel-Alexandru Precup, a explicat că, în prezent, SABIF are o capacitate de 17 autospeciale, iar ISUBIF de 10 autospeciale destinate testării şi că se intenţionează suplimentarea cu autospeciale din teritoriu. Timpul estimat în prezent este până la 24 de ore.
Reacția Chinei în fața acuzațiilor FBI privind originea COVID-19....
ISUBIF a dat asigurări că verificările şi controalele sale din 3 în 3 ore în secţiile ATI ale spitalelor continuă, iar Alexandra Vacaru a anunţat că se va implica în rezolvarea problemei aglomeraţiei din mijloacele de transport în comun. În acest sens, se vor efectua controale şi vor avea loc discuţii cu reprezentanţii Metrorex şi cu cei ai Societăţii de Transport Bucureşti.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Revolut are în vedere o creștere cu 40% a angajaților
Sursa: futurebanking.ro
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
Sursa: kudika.ro
-
Care e povestea Daciei „aprobate” de Putin ce are și o versiune electrică
Sursa: wall-street.ro