Fostul international Gavril Balint a declarat, luni, ca in opinia sa fotbalul romanesc va intra in colaps anul viitor, precizand ca se gandeste serios sa isi schimbe domeniul de activitate, printre prioritatile sale aflandu-se agricultura.
"Am raspuns invitatiei lui Mircea Sandu in primul rand din respect pentru el. Nu voi uita niciodata ca a fost primul care a inventat un post de director sportiv pentru mine in federatie, in momentul in care am abandonat fotbalul. Ma bucur ca s-a organizat si ca e in pas cu ceea ce se intampla la nivel mondial. Ma refer la faptul ca vor disparea agentii de jucatori. E bine, din pacate nu stiu cat de mult vor functiona intr-un fotbal falimentar. Cred ca la anul se va apropia de colaps. Eu, sincer, ma gandesc serios sa ma apuc de agricultura. Activitatea din fotbal de mult ma ingrijoreaza, nu cred ca ne indreptam intr-o directie buna", a declarat Balint, cu ocazia lansarii companiei de manageriat si impresariat sportiv Best Business Sport, scrie MEDIAFAX.

Fostul presedinte al FRF Mircea Sandu si-a lansat, luni, compania de manageriat si impresariat sportiv Best Business Sport, in portofoliul firmei aflandu-se deja jucatori si antrenori precum Constantin Galca, Razvan Lucescu, Daniel Niculae, Daniel Pancu, Emil Sandoi, Sorin Cartu si Flavius Stoican.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.