Unul dintre cei cinci mureseni retinuti pentru trafic de minori si lipsire de libertate, fiind acuzati ca obligau persoane de etnie roma sa le dea imputernicire ca sa ridice alocatiile de stat si ajutoarele sociale pentru copii minori, in numele recuperarii unor pretinse datorii, punandu-i pe cei mici sa munceasca in gospodaria lor, a fost arestat preventiv.

Bako Jozsef, Bako Klara, Bako Iosif, Grito Bela si Paradicza Eugen au fost prezentati, marti dupa-amiaza, Tribunalului Mures, cu propunere de arestare preventiva.

Instanta a admis propunerea doar in cazul lui Bako Jozsef.

Dispune arestarea preventiva a inculpatului Bako Iosif, cercetat in dosarul nr. 17/D/P/2017 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-DIICOT-Serviciul Teritorial Targu Mures, pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 21 martie 2017 pana la data de 19 aprilie 2017. In baza art. 227 Cod procedura penala, respinge propunerea de arestare preventiva a inculpatilor Bako Jozsef, Bako Klara, Grito Bela si Paradicza Eugen. Dispune punerea in libertate a inculpatilor Grito Bela si Paradicza Eurgen, retinuti in dosarul nr. 17/D/P/2017 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-DIICOT-Serviciul Teritorial Tg. Mures. In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia, cheltuieli din care suma de 520 lei, reprezentand onorariul avocatilor numiti din oficiu, se avanseaza catre Baroul Mures din fondul special al Ministerului Justitiei. Cu drept de contestatie in 48 ore de la comunicare pentru procurori de la pronuntare pentru inculpati”, se arata in solutia instantei.

Procurorii DIICOT ai Serviciului Teritorial Targu Mures au dispus, luni, retinerea pentru 24 de ore a inculpatilor Jozsef Bako, Klara Bako, Iosif Bako, Bela Grito si Eugen Paradicza si masura preventiva a controlului judiciar fata de Cornelia Bako si Agneta Paradicsa, pentru trafic de minori si lipsire de libertate, potrivit unui comunicat de marti.

Cum actionau inculpatii

Anchetatorii suspecteaza ca, incepand din 2013, Bako Iosif, Bako Cornelia, Bako Jozsef si Bako Klara au dezvoltat un sistem de obtinere ilicita a unor sume importante de bani, obligand mai multe persoane din comunitatea rroma sa le dea imputernicire pentru a ridica alocatiile de stat pentru copii minori si ajutoarele sociale primite de catre acestia, in numele recuperarii unor pretinse datorii.

In urma cercetarilor efectuate, anchetatorii au stabilit ca inculpatii acordau imprumuturi cu dobanda extrem de mare, respectiv 100% pe luna, imprumuturi pe care persoanele imprumutate ale caror venituri se bazau exclusiv pe alocatiile de stat primite pentru copii minori si pe ajutoarele sociale nu le puteau achita.

Citeste si:
De ce nu ar putea fi arestat Putin dacă ar ajunge în SUA, în pofida...
De ce nu ar putea fi arestat...

Potrivit anchetatorilor, pentru recuperarea sumelor imprumutate, Bako Iosif, Bako Cornelia, Bako Jozsef si Bako Klara ii obligau pe debitori sa le cedeze drepturile de a ridica alocatiile de stat primite pentru copii minori si ajutoarele sociale, ajungand astfel la abuzuri fizice asupra debitorilor si la lipsirea totala a acestora de orice mijloc de existenta.

"In cazul in care nici aceste sume de bani nu erau considerate indestulatoare de catre inculpati, se proceda la obligarea copiilor minori ai debitorilor de a trai si a munci efectiv in gospodariile inculpatilor pana la momentul in care inculpatii considerau stinse datoriile parintilor acestora. Intrucat inculpatii Bako Iosif si Bako Jozsef sunt analfabeti,acestia au fost sprijiniti in activitatea infractionala de catre inculpatele Bako Klara si Bako Cornelia, care stiau sa scrie si sa citeasca, putand astfel sa indeplineasca formalitatile necesare imputernicirii sotilor lor, de a ridica sumele de bani reprezentand alocatiile de stat sau ajutoarele sociale obtinute de debitori sau de a folosi cardurile bancare la bancomatele unitatilor bancare unde erau virate respectivele alocatii. Astfel, fara participarea efectiva a celor doua inculpate, nu s-ar fi putut desfasura, la acest nivel, intreaga activitate a inculpatilor", precizeaza DIICOT, conform News.ro.

Citeste si:
Oana Roman primește amenințări dure din partea internauților....
Oana Roman primește...

In urma cercetarilor efectuate a reiesit ca inculpatii Bako Iosif, Bako Cornelia, Bako Jozsef si Bako Klara au impus unor parinti sa accepte ca minorii cu varste foarte fragede, de 5 - 6 ani, sa munceasca in gospodaria lor, fiind pusi la munci deosebit de grele, in special ingrijirea unui numar mare de animale.

"Exploatarea minorilor a avut efecte negative si asupra dezvoltarii psihice a copiilor care, odata ajunsi in gospodariile celor patru inculpati, au fost impiedicati sa mai urmeze cursurile scolare, fiind astfel afectata dezvoltarea intelectuala a acestora. In sarcina inculpatilor Grito Bela, Paradicza Eugen si Paradicza Agneta s-a retinut ca acestia au acceptat propunerea inculpatilor Bako Iosif si Bako Jozsef de a-si achita datoriile, prin predarea propriilor copii minori, in scopul de a fi aserviti inculpatilor, pana la data stingerii datoriilor respective", precizeaza DIICOT.

Citeste si:
Nicușor Dan: „Datoria la Termoenergetica va fi achitată integral...
Nicușor Dan: „Datoria la...

Potrivit anchetatorilor, in urma unor perchezitii facute la locuintele inculpatilor Bako Jozsef, Bako Klara, Bako Iosif si Bako Cornelia au fost gasiti trei minori cu varste cuprinse intre 11 ani si 16 ani si o persoana majora, in varsta de 19 ani, fratele celor trei minori.

Totodata, in urma perchezitiilor efectuate au fost ridicate carduri bancare, suma de 60.700 de lei, cupoane emise de Agentia Judeteana de Prestatii Sociale pe numele mai multor minori ce nu fac parte din familia inculpatilor, procuri speciale prin care inculpatii erau autorizati sa ridice sumele de bani reprezentand alocatiile sociale ale acelor minori, contracte de imprumut, contracte de vanzare - cumparare, diferite inscrisuri continand inscriptii privitoare la datorii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.