In decembrie 2008, anuntam ca vor veni vremuri grele. Asa a fost, iar altele si mai grele vor veni.

In decembrie 2008, relativ la inceputurile crizei economice din Romania, scriam o analiza ce-i drept nu foarte profunda (click pe link pentru articol) asupra efectelor lipsei de bani, resimtite in randul populatiei. Multi au vazut o exagerare care a mers pana la utopie sau chiar o implementare voita a fricii in vietile oamenilor care, se pare, nu erau afectati in niciun fel. Nu, numai media exagera si, fara nicio viziune, scriam ca sa ma aflu in treaba. Rusine sa-mi fie.

A trecut, iata, un an si jumatate de atunci. A fost o perioada in care unele sectoare si-au revenit (partial), amintind aici pe cel bancar sau cel auto. IT-ul si gaming-ul au cazut rau de tot, magazinele propriu-zise fiind multe inchise. Cine nu a stiut sa treaca din timp pe online, s-a trezit in insolventa sau faliment. Au disparut print-uri clasice, pentru ca putini advertiseri au mai bagat bugete in reviste sau ziare tiparite. Apartamentele au acum preturile pe care le aveau in urma cu 4 - 5 ani si tot tind sa scada. Dincolo de toate acestea, cel mai suparator ramane aspectul politic, cei raspunzatori nu au stiut cum sa ia masuri mai putin severe dar mai din timp, pentru a minimiza efectele unui deficit bugetar cunoscut numai de cei de sus.

In plina campanie prezidentiala, ni s-au servit niste cifre pe care multi le-au luat de bune. Ni s-a spus atunci ca Romania este pe crestere economica si tara va iesi din criza mai repede decat estimau specialistii. Asa am ajuns, aparent incredibil, la situatia in care totul s-a intors la 180 de grade si, vrand nevrand, parintii si bunicii nostri trebuie sa suporte incompetenta altora care nu au stiut sa gestioneze situatia si se vedeau deja iesiti din criza.

Lasand la o parte un Boc, un Basescu, o Udrea si pe cine mai vreti, ignorand situatia in care am ajuns, trebuie sa nu uitam un lucru esential. Daca el nu statea asa cum din pacate sta, tara asta ar fi mers mult mai bine. Sa ne uitam putin la fiecare dintre noi. Romanul, din trecut si pana astazi, a avut o uriasa problema: el a stiut ce trebuie sa faca, a stiut cum anume sa faca, dar nu a facut. Ii lipseste responsabilitatea si motivatia, forta care sa-l puna la treaba. Slava cerului, avem atatia oameni destepti si competenti. Mesterii stiu cum sa faca o lucrare si o pot face, dar se tolanesc la soare pentru ca nimeni nu-i supravegheaza si ei, cel mai grav, nu au pornirea interioara. Prea putini o au. Daca fiecare dintre noi am incepe sa lucram avand in minte ideea ca numai asa va fi bine, atunci cu siguranta va fi bine. Nu ne putem astepta la minuni din partea politicului.

Citeste si:
Economia Circulară și Tehnologia de Ultimă Generație. Cum își...
Economia Circulară și...

Romanul se teme in fiecare zi. Stie ca o poate duce din ce in ce mai rau, dar se teme sa riposteze si inca nu accepta faptul ca va primi mai putini bani si va ajunge o bataie de joc a altora. Orice lucru rau are initial o faza de negare din partea organismului uman si aici ne aflam momentan. In jur, circul se desfasoara in voie.

In decembrie 2008, anuntam ca vor veni vremuri grele. Asa a fost, iar altele si mai grele vor veni.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.