Fabrica de iluzii

Eu stau la calculator, tu stai la calculator, noi stam la calculator. Fiecare pe scaunul lui, la biroul lui. O fi de bine, o fi de rau? Nu stiu, dar ma intreb ce fire nevazute ne leaga, ce conspiratie mondiala face ca acest simplu fapt sa ne tina legati de ecranul monitorului ore in sir? Ma intreb mai ales pe mine si, retoric pe toti cei care se desprind cu greu de PC. V-ati gandit ca daca ar fi sa infiintam un clan ar fi mai numeros decat francmasoneria sau orice alta organizatie? Sa-i zicem �clanul celor care stau in fata cu ecranul� (n-am gasit alta rima). Vroiam sa spun ceva serios dar singurul lucru care-mi vine acum este sa fac misto de mine, sa ma iau peste picior. Vroiam sa va impartasesc problema mea grava si irezolvabila. Si atunci de ce am chef sa ma joc cu cuvintele? Am acest virus care provoaca o boala placuta, fara simptome grave si fara tratamente complicate: nu pot sta fara calculator (asta pot s-o strig si in gura mare). Ei si? Nu sunt singurul, de ce mi-as face probleme? De ce sa-mi dau atata importanta?

Ca sa ies din impas, simt nevoia sa schimb un pic subiectul, sa ma duc inapoi in timp. Eram mai tanar si mai entuziast si aveam vise. Acum mai am doar ramasite si un pic de entuziasm. Suficient cat sa indraznesc sa va retin cu fleacurile astea. Visam la multe lucruri: sa intalnesc marea dragoste, sa traiesc mai bine, mai impacat cu lumea, visam ca oameni sa se inteleaga mai usor unii cu altii, visam sa-mi castig existenta facand ce-mi place (aici s-a implinit pe jumatate). Vise, taica, vise. �unde e iluziile mele pe care le-am avut?�. Realitatea a fost alta si am fost nevoit sa-i recunosc intaietatea (n-am fost suficient de nebun incat sa nu tin cont de ea). Dar n-am aflat nici acum cine mi-a furat visele, caci pareau atat de vii. Si acum, parca sunt ingropate atat de adanc, incat nu mai pot ajunge la ele. Imi amintesc ca cineva spunea de niste pustnici care sapau gropi in desert si plangeau. Intrebati fiind de ce plang, spuneau ca-si plang sufletul. Nasol, sper sa n-ajung chiar asa. Au trecut ani, o parte din vise le-am mai gasit licarind prin diverse carti, cateva au mai palpait in viata mea pana sa se stinga (ala cu marea dragoste a rezistat cel mai mult). Acum citesc foarte putin, nu prea mai visez la ceva si, ati ghicit! stau mult la calculator. Sa nu credeti ca sunt deprimat. Din contra, sunt destul de binedispus. Poate doar daca cineva mi-ar lua calculatorul. Dar de ce sa ma gandesc la asta. Acum e aici, asculta comenzile mele. Altceva nu conteaza.

Imi vine sa va intreb: voi ati avut vise din acestea? Ce s-a intamplat cu ele? Cate s-au implinit? Sunteti multumiti de viata voastra? Si chiar daca nu-mi puteti raspunde acum, doar stiind ca va intrebati deodata cu mine ma ajuta intr-un fel, ma face sa cred ca nu sunt singurul (precum in cantecul lui John Lennon: �You may say I�m a dreamer/ But I�m not the only one�). Si mai ales i-as intreba pe descurcaretii care par c-au reusit, cum au facut? Oare nu se pacalesc? As semana indoiala printre ei, as face tot posibilul sa le scot in evidenta iluziile. Dar poate sunt si oameni care au reusit fara iluzii. Ferice de ei, dar eu sunt mai sceptic din fire.

Sa revin la prietenul meu, calculatorul. El face ce-i spun eu fara sa cracneasca, aproape orice dorinta de-a mea devine realitate in lumea asta virtuala. Nu stiu ce faceti voi la calculator, eu de cele mai multe ori ma joc. Asta imi place cel mai mult. Am folosit si messenger-ul si email-ul, am accesat site-uri, am scris, ca acum, dar nimic nu se compara cu placerea de a juca, mai ales atunci cand reusesc sa castig. Poate ca in viata sunt un loser, dar in jocurile pe computer caut sa castig, pentru ca asta ma satisface cel mai mult. Si am constatat ca in ultima perioada n-am mai avut ambitii mari de a face ceva in viata, ca si cum energia mea s-a canalizat spre a castiga cat mai mult in jocurile pe computer. Ultimul racnet in materie de jocuri sunt asa numitele MMORPG ( o abreviere din engleza ), adica jocuri interactive pe internet, in care mai multi utilizatori isi dezvolta unul sau mai multe personaje, coopereaza sau se infrunta pentru realizarea unor scopuri. Nu exista scop final al jocului, ci doar un scop cvasipermanent, acela de a-ti dezvolta in continuu propriul personaj pentru a-l face mai competitiv in raport cu celelalte personaje. Este ca o poveste fara sfarsit in care apar mereu noi provocari si niciodata nu poti spune �gata, nu mai am nimic de facut�. Pentru cei cat de cat familiarizati, dau cateva exemple de jocuri: Dark Age of Camelot, Silk Road, World of Warcraft (varianta interactiva a Warcraft-ului).

Eu am jucat mai mult Camelot, pe un server din estul SUA, pana cu ceva timp in urma. In mod normal contul era platit, insa am gasit o oferta si am jucat gratuit 6 luni. Nu voi intra in amanunte tehnice despre joc ( pentru cei interesati poate fi procurat de pe internet si exista optiuni de proba de 2 saptamani unde poti sa-ti faci cont gratis). Jocul este inspirat din legenda regelui Arthur, care domnea din celebrul castel al Camelot-ului si era ajutat in lupta cu inamicii de Cavalerii Mesei Rotunde si de magul (unii ii spun vrajitorul) Merlin. S-au scris multe carti si s-au facut multe filme pe tema asta, asa incat nu voi intra in amanunte, dar ca imagine de ansamblu, aceasta legenda inspirata din istoria reala a constituit una dintre putinile lumini intr-un Ev Mediu intunecat ( istoric, enenimentele s-au intamplat in jurul anuluii 1000 ). Ceea ce si-a pus amprenta asupra acestei legende au fost principiile respectate de acesti cavaleri impreuna cu Regele Arthur, o parte dintre ele fiind preluate ulterior de catre Ordinul Cavalerilor Templieri si Ordinul Rosacrucienilor. In esenta ele pot fi rezumate la: onoare, credinta si curaj. Din punct de vedere spiritual a fost reinviat mitul primilor crestini, care preferau sa-si piarda viata decat sa renunte la credinta lor. A fost si la noi o tentativa similara, prin Legiunea Arhanghelului Mihail, care-si propunea inaltarea spirituala a romanilor, mai tarziu degenarand in crimele si razbunarile Miscarii Legionare conduse de Horia Sima. S-a mai intamplat in istorie ca scopuri nobile sa justifice mai apoi crime.

Dar ce se intampla cu omenirea astazi? Mai vedeti eroi de netagaduit? Sau sfinti? Sau macar idealuri marete urmate de oameni? In realitate, nu prea. Dar sunt filme, in special americane, care promoveaza, mai mult sau mai putin inspirat, cate ceva, mai ales legat de mitul eroului (un erou modern). Nu sunt fan al acestor filme americane pentru ca prea usor castiga eroii lor, exista aceasta obsesie triumfalista, cu eroii care defileaza prin fata multimii care aclama. Eu vad eroul ca pe cineva care razbate greu prin dificultati, uneori este invins dar are puterea sa se ridice si nu prea este recunoscut de contemporanii sai (in epoca moderna mai degraba ironizat, ca si geniile). Un substitut jalnic al acestui mit, promovat de mass media in lipsa de eroi autentici este mitul fotbalistului (ati vazut ce mult spatiu si timp ocupa acest subiect in mass media actuala?). Dar nu-mi face placere sa vorbesc despre acest subiect.

Si atunci, care este alternativa. Computerul, desigur. Aici nu exista eroi fabricati de altii, tu poti sa-i dai viata si sa-l incarnezi, sa te identifici cu el pana la confuzie. Ce este adevar si ce este iluzie in acest fenomen? Este adevarat ca exista nevoia asta de ceva deosebit, iesit din comun, din mizeria vietii cotidiene, in care justitia schioapata si hotii isi fac de cap, politrucii si �oamenii de bine� isi dau la gioale si se cearta pentru un os mai mare, la tv apar tot felul de tacaniti si �vedete� care-si arata nurii. Care sunt valorile promovate la noi in ultima vreme: badarania, becalismul, circul de proasta calitate. Care sunt modelele de urmat de catre tineri? Cand veti afla raspunsuri viabile la aceste intrebari probabil nu va veti mai intreba de ce tot mai multi tineri aleg refugiul intr-o realitate virtuala, in care ei pot sa faca scenarii conforme dorintelor proprii. Desigur, si aceasta lume virtuala nu este decat o iluzie, oricat de rafinata ar fi. Ba chiar nesanatoasa pentru mine, privind acum in ansamblu. Nu promovez acest lucru, spun doar ca lucrurile au cauze mai profunde in socitatea in care traim. Suntem cu totii implicati si responsabilizarea exclusiv a unora de catre altii care stau pe margine e doar o ipocrizie ineficienta. Eu n-am retete si solutii, doar vreau sa ma trezesc si sa va trezesc cumva, sa iesim din amorteala si inconstienta asta. Ce facem cu viata noastra? Poate suna patetic unora, dar este o intrebare simpla si un raspuns dificil.

PS: 'Am inceput lupta asa: ori eu, ori lumea si am iesit amandoi invinsi si diminuati'. (Cioran)

Un articol de Viorel Beches
Victor Beches este psiholog la Centrul de dezvoltare a copilului Discover-Me

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe