Tehnologii de a caror disparitie ne bucuram

Nostalgia nu mai este ceea ce obisnuia sa fie odata. Mai ales daca discutam despre produse si tehnologii carora le-am dorit disparitia. Aceste tehnologii tin sa ne confirme faptul ca schimbarile sunt uneori imperios necesare pentru progres. Lumea s-a imbunatatit si ne bucuram ca putem spune ca nu mai avem de-a face cu probleme de management al memoriei. Dupa cum speram, industria a reusit sa descopere modalitati mai bune pentru a rezolva inadecventele hardware si integrarea software-ului care ,uneori, pur si simplu refuza sa lucreze fara interventie umana sau divina.

Lista noastra omite produsele care au avut un start dezastruos, insa s-au remediat in timp. Spre exemplu, solutiile timpurii CD-ROM erau dezastre ale caror corecta instalare putea oferi ceva venituri pentru o firma de consultanta in calculatoare. Oricum, toata lumea anticipa ca tehnologiile CD-ROM se vor micsora, vor fi mai rapide, mai ieftine si integrate in hardware si in sistemul de operare.

Managementul manual al memoriei

Intr-o declaratie privind memoria care suna rezonabil la vreme respectiva, Bill Gates era de parere ca '640K ar trebui sa fie destul pentru toata lumea.' Industria calculatoarelor si-a pierdut urmatoarea decada incercand sa se redreseze de la aceasta eroare.

MS-DOS stia doar cum sa acceseze 640K de memorie. Chiar daca ingramadeai mai multe cipuri intr-un calculator (o oferta destul de scumpa), sistemul de operare nu accesa acel RAM. Pentru a-i permite unui calculator sa recunoasca mai multa memorie, trebuia sa faci rost de un utilitar extra care reusea sa pacaleasca startup-ul sistemului de operare. Va amintiti de Multisoft's PC-Kwik, Quarterdeck's QEMM-386 si Qualitas's 386^Max.

De ce era o problema: Nu instalai software-ul si apoi ignorai problema. Trebuia sa te joci cu ea constant. Driverele de retea se incarcau doar intr-o portiune specifica a RAM-ului si de obicei, mereu se intampla ca alta informatie sa se rescrie acolo. Odata ce erau instalate si utilitarele, tehnologia atingea stagiul de ‚nu incerca asa ceva acasa.'

De ce a disparut: Sistemele de operare ulterioare au fost construite de companii perfect constiente ca utilizarea memoriei urmeaza legile nescrise ale closetelor spatiale: ‚niciodata nu exista ceva care sa fie destul.' In vreme ce versiunile timpurii ale Microsoft Windows erau mileuri asezate pe deasupra DOS-ului, sistemele de operare mai noi si mai bune suportaucantitati nemasurabile de RAM, fara sa necesite interventia utilizatorului.

Sisteme de operare single-task

Sistemele de operare timpurii nu erau capabile sa ruleze procese multiple. Puteai face un singur lucru odata. Daca aveai incarcat Lotus 1-2-3, trebuia sa salvezi foaia de calcul la care lucrai si sa iesi, inainte de a porni o alta aplicatie. Si acest lucru se intampla nu pentru ca programatorii erau senili (mainframe-urile, minicalculatoarele si Unix stiau despre multitasking), ci pentru ca resursele hardware erau extrem de limitate.

Industria calculatoarelor a raspuns limitarii in cauza in mai multe moduri, incluzand unelte ce permiteau schimbarea taskurilor si multitasking rudimentar. Primul dintre acestea era Borland's Sidekick, un utilitar care, alaturi de cateva apasari de taste, introducea un calendar, un editor de text si un calcualtor, deasupra oricarei aplicatii rulate. Cu adevarat, aceasta a fost o imbunatatire revolutionara pentru calculatoarele IBM PC. In doar cativa ani, puteai regasi tot felul de astfel de aplicatii.

Eforturile ulterioare au subliniat schimbarea task-urilor, astfel ca puteai incarca aplicatii multiple numai bune de interschimbat in timp real. Aceste utilitare, precum IBM TopView, Quarterdeck's DESQview si verisunile Windows timpurii manevrau software-ul intr-o maniera ce schimbau memoria si datele destul de repede. Uneori chiar functionau, desi trebuia sa-ti para rau pentru orice utilizator Windows 2.x, care dorea sa descarce un fisier prin intermediul conexiunii telecom, in timp ce lucra intr-o oarecare aplicatie.

De ce era o problema: Sistemul de operare de baza era conceput inca pentru a rula operatiunile pe rand, astfel ca orice solutie reprezenta un patch inerent. Drept rezultat, calculatorul paraia ca o drujba. Totul trebuia ajustat, altfel calculatorul ingheta sau datele erau pierdute. Acest aspect innebunea utilizatorii.

TSR-urile pentru DOS erau renumite pentru inabilitatea lor de a trata cu respect restul aplicatiilor. Le puteati atribui o regiune particulara a memoriei superioare, insa nu puteau ramane acolo unde le era locul; 'conflictele de memorie' erau procese cu care toata lumea era obisnuita. Aceste unelte aveau adesea scurgeri de memorie ce se concretizau in reboot-uri frecvente si caderi misterioase.

Pentru a rezolva aceasta problema, distribuitorii au creat fisiere de configurare pentru a controla ce anume se incarca si unde, in ce ordine si cu ce optiuni. Unii utilizatori invatasera cum sa inspaimante Orice.INI si Oricum.SYS pentru a le pregati cu comenzi speciale pentru incarcarea driverelor, utilitarelor si fonturilor.

De ce a disparut: Progresele hardware sosisera, iar producatorii de sisteme de operare s-au acomodat imediat. IBM OS/2 1.0 necesita 24 de dischete pentru a fi instalat, precum si 8 MB de memorie RAM pentru a se incarca, insa permitea cu adevarat multitask-ul. La fel se intampla si cu Xenix, sistem de operare ce necesita 80 de dischete, iar daca incurcai ceva pe parcurs, trebuia sa reiei intregul proces.

Modemurile dial-up

Un modem era (si tehnic, este inca) un dispozitiv care transforma datele digitale in ceva ce putea fi trasferat printr-o linie telefonica si transforma inapoi acel ‚semnal de linie' in informatii care puteau fi citite de calculatorul de la celalalt capat. Primele modemuri comerciale trimiteau 300 de biti pe secunda si necesitau un cuplaj acustic. La aceste rate, chiar si pornografiile erau trimise in ASCII. Pe vremea la care se producea revolutia calculatoarelor personale, lista de cadouri pentru Mos Craciun a unui pasionat de tehnologii includea un Hayes SmartModem 1200b si, mai tarziu, un Practical Peripherals 2400, sau un modem US Robotics 56k. Insa chiar si aceste minuni aveau o multime de bube.

De ce era o problema: Un modem utiliza o linie telefonica. Un utilizator casnic lasa cel mai probabil ocupata acea linie telefonica in timp ce-si verifica e-mail-ul, o reteta obisnuita pentru a isca tenisuni in familie. Un utilizator de birou detinea de obicei o linie telefonica separata pentru voce, modem si fax.

Iar aceste minunatii costau. Mai mult, obtinerea unei conexiuni telecom care sa functioneze corect necesitau ochii unui triton, sacrificarea micilor animale de casa si intunecarea lunii. Calitatea liniei telefonice era ajustata pentru vorbit si nu pentru date. Caderile erau obisnuite, in special la finalul descarcarii unui fisier de mari dimensiuni iar carcatere false erau adesea inserate la jumatatea mesajelor text. Cu totii am devenit destul de familiari cu corzile modemurilor, precum AT &C1 &D3 &K3 &Q6 S0=1 &W DT9,5551212, pentru a acomoda sistemele telefonice ale companiilor, conexiunile slabe si standardele mai putin reusite ale seturilor de comenzi corespunzatoare modemurilor.

In plus, accesul dial-up era scump. Fie te limitai sa efectuezi task-uri indispensabile, fie te obisnuiai sa primesti facturi astronomice de la Romtelecom. Timpul de descarcare si costurile conexiunilor incurajau dezvoltatorii sa gaseasca modalitati de inghesuire a datelor in pachete mai mici, astfel ca a trebuit sa ne obisnuim cu protocoale si utilitare de transfer: Kermit, XMODEM, ARC, PKZIP.

De ce a disparut: Cu siguranta, Internetul a existat cu mult timp inainte ca browserele Web sa-i aduca popularitatea de la inceputul anilor 1990 si are propriul set de tehnologii pierdute, printre care se numara Gopher si Veronica. Oricum, valul 'fiecare stie ca Internetul reprezinta urmatorul lucru grozav' i-a determinat pe cei ce stiau cat de cat Unix sa porneasca o afacere in domeniul distribuitorilor de servicii Internet. Iar acest aspect ne-ar fi putut tenta sa includem ISDN-ul pe lista binemeritatelor tehnologii disparute, insa ne-am abtinut. Sustinut, dial-up-ul este inca alaturi de noi. Un procent neinsemnat de utilizatori casnici nu beneficiaza de bugete pentru acces broadband. Insa pentru majoritatea dintre noi, dial-up-ul a murit.

Click aici pentru a citi continuarea articolului.

Sursa: PCWorld

Click pentru a citi articole asemanatoare:

1. 14 chestii pe care nu stiai ca le poti face pe Internet
2. Secrete ce nu pot fi ascunse
3. Cele mai proaste 25 de site-uri din istorie

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe