Piata auto din Romania este intr-o continua dezvoltare in ultimii ani. La finalul anului 2008 se astepta o crestere a vanzarilor de autoturisme cu 20%.

Piata auto din Romania este intr-o continua dezvoltare in ultimii ani. La finalul anului 2008 se astepta o crestere a vanzarilor de autoturisme cu 20%. De asemenea, anul acesta se asteapta o crestere a leasing-ului auto de pana la 6 miliarde de euro, spre deosebire de cei 4,94 miliarde din 2007.

Credit versus Leasing auto

In conditiile dezvoltarii continue a pietei auto si a reintineririi parcului auto din Romania, foarte multi se orienteaza spre achizitionarea unui autoturism nou sau schimbarea celui pe care deja il poseda. Pentru cumpararea unui nou autoturism, in cazul in care nu dispui de suma integrala de bani, poti apela la doua instrumente financiar-bancare.

Ambele metode de finantare au multiple avantaje si dezavantaje. Insa alegerea finala ii ramane exclusiv cumparatorului, indiferent de ofertele prezentate ca fiind foarte avantajoase de institutiile financiar-bancare.

Avantajele creditului auto:

1. Principalul argument in favoarea creditului auto este cel legat de cine este posesorul autoturismului. Inca din primul moment autoturismul pe care l-ai achizitionat devine proprietatea ta, fiind inmatriculat pe numele tau. In cazul leasing-ului auto lucrurile nu stau asa. Masina este proprietatea firmei de leasing pana la achitarea ultimei rate, moment in care se face un nou act, iar autoturismul devine proprietate personala. In cazul creditului insa, desi autoturismul este proprietatea ta, este posibil ca anumite drepturi sa nu poata fi exercitate asupra bunului. De exemplu, nu poti vinde masina, pentru ca aceasta reprezinta garantia bancii asupra imprumutului tau.

2. Un alt avantaj al creditului auto il reprezinta valoarea avansului, care poate fi mai mare de 50%. Astfel, pentru o masina de 20.000 de euro, se poate da un avans de 15.000, diferenta urmand sa fie platita prin rate lunare. In cazul leasing-ului suma care poate fi considerata avans este de maximum 50% din valoarea autoturismului. Urmand exemplul, pentru o masina cu o valoare de 20.000 de euro, suma maxima pe care o poti plati ca avans este de 10.000 de euro.

Citeste si:
Spotawheel introduce „Spotawheel GO” și deblochează valoarea pieței...
Spotawheel introduce...

3. Creditul auto mai aduce un avantaj celui care opteaza pentru aceasta forma de indatorare: posibilitatea rambursarii anticipate dupa 6 luni de la deschiderea creditului si mai mult de trei rate platite. Pentru acesta operatiune exista de obicei penalizari, care se situeaza intre 3,5 si 6%. Leasing-ul auto permite rambursarea anticipata dupa minimum un an. Mai mult, exista companii care nu permit deloc rambursarea anticipata.

4. Daca alegi un credit la banca, ai posibilitatea de a incheia asigurarile RCA si Casco cu orice companie de asigurari, bineinteles din cei agreati de dealer-ul de la care iti vei achizitiona masina. In cazul leasing-ului esti obligat sa iti inchei asigurarea CASCO si RCA la firma de asigurari cu care acestia lucreaza.

Avantajele leasing-ului:

1. Principalul argument atunci cand vine vorba de leasing auto este reprezentat de sistemul prin care este acceptata o valoare reziduala de pana la 20% din valoarea totala. Valoarea reziduala reprezinta suma care urmeaza sa fie platita ca ultima rata. Cu o valoare reziduala cat mai mare se obtine pe perioada de rambursare o rata lunara mai mica. In cazul creditului aceasta posibilitate nu este valabila.

Citeste si:
Europenii vor cumpara mai putine masini dupa 2025
Europenii vor cumpara mai...

2. In cazul leasing-ului un alt avantaj este dat de oferirea de servicii suplimentare fata de cele care sunt acordate in cazul creditului. Firma de leasing se ocupa de tot ceea insemna inscrierea masinii, achitarea de taxe si plati anexe, in momentul incheierii leasing-ului preluand masina gata de circulatie.

3. Cel mai important serviciu pe care leasing-ul il ofera in dezavantajul creditului auto, este acela de buy-back. Oricand pe parcusul perioadei desfasurarii leasing-ului poti opta pentru o alta masina, returnand-o pe cea veche. Se ofera contravaloarea acesteia si se recalculeaza ratele lunare.

4. Unele tipuri de leasing ofera posibilitatea integrarii asigurarii de tip CASCO in rata lunara. Astfel, nu trebuie sa platesti doua rate separate, ci doar una care le intergreaza pe ambele. In cazul creditului cele doua trebuie platite separat.

Citeste si:
Cum funcționează leasingul auto pentru mașinile rulate?
Cum funcționează leasingul...

Ambele metode de finantare prezinta o serie de avantaje si dezavantaje, insa numai o informare temeinica inainte va ajuta sa iei cea mai buna decizie si sa gasiti creditul sau leasing-ul auto care se potriveste cel mai bine.

Pentru a gasi creditul sau leasingul potrivit pentru tine click aici.

Sursa: MoneyBox

Citeste si alte articole pe MoneyBox:

1. Brokerul de credite: Distanta intre tine si banii de care ai nevoie
2. Creditele imobiliare: Mai este loc de crestere?
3. Fondurile mutuale: Cum alegem un fond?


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.