Mai sunt cateva luni pana cand noul Mercedes GL-Class va fi vazut in fata scolilor din toate tarile lumii. Pana atunci insa, Richard Fleury l-a dus intr-un spatiu strain - in savana africana.

SE SPUNE CA ESTE UNUL DINTRE CELE MAI uluitoare spectacole naturale. Se spune ca, odata ce l-ai vazut, nu-l mai poti uita. Se spune ca peisajul aproape martian din mijlocul desertului namibian este pe cat de atragator, pe atat de ucigator.

Aici, unde probabilitatea sa vezi o mamica ducandu-si un copil la scoala este mai mica decat aceea de a fi muscat de un crocodil in mijlocul Londrei, se afla cele mai inalte dune de pe pamant. Unele sunt, de fapt, cam la fel de inalte cat un munte mai prapadit, ajungand chiar la 300 de metri.

Aici, supravietuirea de pe o zi pe alta este cel mai important punct pe agenda, pentru ca orice chestie care e facuta din celule are sange si un mic sistem nervos. Rezervele de hrana sunt foarte mici, iar in conditiile in care cel mai palpabil contact cu realitatea secolului douazeci este undeva pe la vreo 2.000 de kilometri distanta, in Johannesburg, oportunitatile de vrajeala la lumina lumanarii sunt extrem de mici.

Si nici n-ar avea de ce sa fie altfel, intrucat Mamele cu Multi Copii, care vor constitui un procent semnificativ intre cumparatorii acestei masini, nu prea au timp de prostii din astea. Oare vom reusi aici, vreun moment, sa atragem aceasta specie invaluita in mit, mister si, deseori, invidie?

Deocamdata nu stim si este foarte greu de dat un pronostic. Din fericire pentru noi, avem o arma secreta fara de care nici n-am fi indraznit sa ne inhamam la aceasta sarcina. In fruntea expeditiei se afla un SUV Mercedes, un prototip atat de nou incat este foarte putin probabil sa fie vazut pe strazi mai devreme de sase luni...

Mercedes descrie acest nou GL cu sapte locuri ca un SUV de marime maxima. Altii, in schimb, vor numi acest Mercedes de doua tone si jumatate un mic monstrulet, ceea ce nu este departe de adevar. Construit pe aceeasi platforma ca si ML-Class si R-Class, GL este construit in America, unde SUV-urile enorme sunt considerate normale.

Nu e la fel de frumusel ca BMW X5 sau Lexus RX dar, la fel ca Land Rover Discovery sau Volvo XC 90, GL are o pereche de scaune extra in spate ceea ce inseamna ca MMC-urile cu sase copii nu vor fi nevoite sa cumpere un MPV. Intocmai ca o multime de masini desenate pentru piata SUA, masina are un aer usor japonez, numai ca e mai patratoasa si mai agresiva un pic.

Vizual, este un amestec ciudat intre linii macho si elemente de stil stralucitoare, fara indoiala pentru a satisface nevoia de crom a clientului tipic american. Chestia asta se gaseste absolut peste tot, de la decoratiile de pe proiectoare si pana la interior.

Multe dintre aceste adaugiri sunt, la fel ca si jantele imense de 20 de inch - modelele mai mici primesc de 19 - mai degraba echivalentul automobilistic al extensiilor pentru unghii false sau al gentilor Luis Vuitton de 6.000 de Euro. Modelul de baza, GL320 CDI, se bucura de un motor V6 diesel de 224 de cai-putere.

GL420 CDI, echipat cu un V8 diesel, dezvolta 306 cai, iar cuplul motor se situeaza undeva pe la 700 Nm, ceea ce este o valoare usor extraterestra. Exista, de asemenea, si un motor pe benzina de 4,6 litri V8, pentru GL450. Acesta este un motor complet nou, cu 340 de cai putere disponibili la pedala.

Nava amiral, GL500, aceasta editie special conceputa parca pentru sotiile fotbalistilor, este echipata cu un 5.5 litri V8 de 388 de cai-putere care provine de la noul S-Class. Evident, intrebarea despre un 6,3 litri AMG a venit, numai ca omul de PR a venit si el cu raspunsul implacabil ca, deocamdata, este imposibil de aflat acest amanunt.

Numai ca ii este imposibil sa raspunda la aceasta intrebare, dar are pe fata o grimasa elocventa. Noul GL nu este, dupa cum ar parea, un inlocuitor pentru acea cutie patratoasa pe care o cunoaste orice fan 4X4 sub numele de Mercedes G-Class.

Calul de lupta al nemtilor in teren accidentat inca trage foarte tare dupa 26 de ani de existenta si mai are cel putin un deceniu pana sa fie scos la pensie. GL este o cu totul alta specie de masina. Daca G este Defender-ul lui Mercedes, atunci GL a fost conceptul sa fie un Range Rover al nemtilor.

Bineinteles, aproape nimeni nu va duce masina la limita, dar pentru Mercedes e doar un mijloc de a arata ca si el poate sa-si permita asa ceva. Preturile nu au fost inca anuntate, dar, daca tot a venit vorba, cel mai probabil masina nu e facuta pentru tine.

Asa ca iata-ne in mijlocul unui desert namibian extrem de neprietenos, impreuna cu o echipa de fotografi nemti care trag in continuu cu aparatele spre imaculatul GL din fata. Imaginile vor fi folosite in mapa de presa Mercedes, care va fi distribuita ziaristilor din lumea intreaga in aprilie, cand masina va fi lansata oficial.

Ei bine, contrar asteptarilor, aceasta mapa de presa va avea si o idee. Ultimele trei saptamani, echipa a urmat urmele demult acoperite ale unui anume Paul Graetz, fost ofiter german care acum 100 de ani a devenit primul barbat care a traversat continentul african in masina.

Ziarele timpului au tratat subiectul mai ceva ca pe o calatorie pe luna. El a plecat din Dar-es-Salaam, din Tanzania, in august 1907, intr-o expeditie de 630 de zile cu scoplu de a traversa Africa de Sud. Trei ani mai tarziu, dupa 9.500 de kilometri, el a ajuns in Namibia.

Cu ajutorul unor fosti militari echipati cu mustate ceruite, Graetz a atacat terenul virgin cu roti subtiri, caroserie extrem de usoara si cu plute imense care sa poata transporta masina si tot echipamentul peste raurile imense.

Malaria a fost doar una dintre problemele cu care s-a confruntat echipa lui Graetz pe parcursul calatoriei, ca sa nu mai spun ca un nefericit ofiter mort de sete i s-a parut o idee buna sa bea niste benzina. Aproape a murit, dar asta probabil ca n-a fost nimic in comparatie cu mahmureala pe care in mod sigur a avut-o.

Masina lui, construita special la fabrica germana Gaggneau (astazi o uzina Mercedes) a fost una din primele modele destinate exclusiv terenului accidentat. Este imposibil de verificat cu exactitate, pentru ca nu avem voie, deocamdata, sa ne dam cu aceasta ultima creatie Mercedes, dar putem specula ca abilitatile de off-roader ale actualului GL sunt peste cele ale tancului decapotabil cu care a fost Graetz nevoit sa lupte impotriva acestui peisaj criminal.

GL este echipat cu sistemul de tractiune integrala permanenta 4MATIC, iar suspensia pneumatica automatica ridica la o apasare de buton sasiul pentru a putea negocia vaduri de pana la 60 de centimetri. Toate modelele pentru Europa vor veni echipate cu pachetul pentru off-road, ceea ce include Downhill Speed Regulation (DSR).

Un amanunt si mai important pentru MMC-uri se va dovedi, desigur, faptul ca GL-Class are un nivel de lux si echipare perfect comparabil cu cel de pe un S-Class. Aici vorbim de cruise control inteligent, keyless entry si sistem de entertainment pentru locurile din spate.

Cu cele doua scaune suplimentare din spate rabatate, exista chiar indeajuns de mult spatiu pentru cateva corturi mari. Totusi, intre timp, vanatoarea noastra de neveste disperate nu prea merge cum am fi sperat cu totii. Am vazut niste hiene, niste alte animale care nu stim cum se numesc, dar nici un MMC.

De fapt, oricine s-ar fi gandit ca nici una nu va merge atat de departe de locurile natale. Cel putin, pana cand vor pune mana pe un Mercedes GL-Class.


Autor:
Richard Fleury
Aparut: Numarul 10 - Martie 2006
Sursa: topgear.ro


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.