Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, vineri, că este posibil ca doctorul Simonei Halep să îi fi administrat un medicament interzis care să o ajute în perioada în care a fost accidentată, dar a subliniat că singura care poate da informaţii este ea.

Ilie Năstase, declarații după ce Simona Halep a fost testată pozitiv la un control antidoping

„Ea ştie mai bine, ea a dat o declaraţie şi trebuie respectată. Eu ce să spun, nu am de unde să ştiu ce s-a întâmplat. Este şocant, ea spune că e şocant pentru ea... şi o să explice mai târziu ce s-a întâmplat, pentru că nici ea nu ştie. Eu nu am ce părere să am pentru că nu ajung eu pe la staff-ul ei... cineva care stă lângă ea trebuie să ştie.

Însă ea e singura care poate să îşi dea cu părerea şi să facă declaraţii pe subiectul ăsta. Noi urmărim ce spune ea. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat, poate i-a dat doctorul ceva ce nu avea voie să-i dea, că ea a fost accidentată tot timpul şi la glezne, şi în alte locuri. Şi asta e posibil. Dar nu vreau să comentez, că nu ştiu", a spus Ilie Năstase

Simona Halep, testată pozitiv la un control antidoping

Simona Halep a anunțat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanța roxadustat. Constănțeanca, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, potrivit APA, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

„Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele”, a scris Halep, fost lider mondial, în reţeaua de socializare amintită.

„În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală”, a mai spus Halep.

Citeste si:
Ilie Năstase a fost prins băut la volan. Ce pedeapsă a primit...
Ilie Năstase a fost prins...

Simona Halep a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri și bani, ci de onoarea sa. „Nu este vorba de titluri și bani. Este despre onoare și despre iubirea pe care a dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani”.

„Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)”, a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters.

„Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Octombrie 2022 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.