Înotătorul David Popovici s-a retras din finala de 400 de metri liber de la Campionatul European
În urmă cu câteva ore, Popovici, 17 ani, se calificase cu al patrulea timp din serii în finala de la 400 m liber. „Antrenorul Adrian Rădulescu, împreună cu staff-ul tehnic, au decis să îl retragă pe David Popovici din finala de 400 m liber la Campionatul European de nataţie seniori de la Roma. Programul încărcat din perioada următoare, consumul foarte mare pe care l-ar fi avut în finală şi dorinţa de a pregăti cât mai bine participarea la Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru) - o competiţie foarte puternică - sunt motivele care stau la baza acestei decizii. David Popovici vă mulţumeşte pentru sprijinul necondiţionat de care a avut parte pe toată durata competiţiei de la Roma şi vă aşteaptă mesajele de încurajare şi la următoarele întreceri'', se arată în mesajul FRNPM.
„Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit şi cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă şi competiţia din Peru, unde ne dorim rezultate bune'', a declarat antrenorul Adrian Rădulescu.
La Roma, David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit medaliile de aur la 100 şi 200 m liber. CM de înot la juniori are loc la Lima (Peru), între 30 august şi 4 septembrie.
Ascensiunea lui David Popovici
- iulie 2021 - a câștigat patru medalii la Campionatul European de Juniori;
- august 2021 - prima participare la Jocurile Olimpice, unde a ieșit pe locul 4;
- noiembrie 2021 - câștigă medalia de aur la Campionatul European în bazin scurt;
- iunie 2022 - a câștigat două medalii de aur la Campionatul Mondial de la Budapesta;
- iulie 2022 - a câștigat 5 medalii la Campionatul European de Juniori;
- august 2022 - a câștigat două medalii de aur la Campionatul European de la Roma.
David Popovici și noua sa reședință: Piscina ce-i poartă numele
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro