După ce au câștigat cu Dinamo finala mică a Superligii Naționale de Rugby, jucătorii sud-africani s-au așezat la o discuție despre viață și despre șansă la emisiunea Emigrant.ro de la Metropola TV.

SIGURANȚA PE STRADĂ, ATUUL ROMÂNIEI

Johannes Van Heerden este obișnuit cu aparițiile la tv; este de ani buni în România, a devenit eligibil pentru echipa națională a României în 2015 când a și jucat pentru "stejari" la Cupa Mondială.

Pentru Van Heerden, România înseamnă acasă. Iar Africa de Sud este destinație de vacanță. Johan a povestit cum era viața în Pretoria, orașul natal. "Oamenii chiar ar trebui să se bucure că România este țară sigură. La noi în țară este periculos. Și în casă ne simțim în nesiguranță. Ne este teamă. Avem grilaje la ferestre. Stai ca la pușcărie în casa ta! ".

Clifferd Jacobs are 24 de ani și a venit în România cu un an înainte de pandemie. Este "de la țară", cum spune Johannes, dar nu în sens peiorativ. În Africa de Sud să ffi fermier înseamnă că ai un statut bun în societate. "Că ai animale și dai de mâncare la oameni". Cliff vine din zona de sud-est a țării sale, din Vryheid, o zonă de ferme. Îi este dor să stea cu preitenii la un grătar și spune că abia așteaptă să se întoarcă în Africa de Sud la final de an. Cu toate acestea, și-a schimbat stilul de viață de când a venit în România. "Pentru mine România este o țară sigură. Pot să mă duc seara la market, îmi place să mă plimb noaptea pentru că mă simt în siguranță", spune Cliff.


MECI-TEST CU EXPRESII ROMÂNEȘTI

De la venirea sa în țară, în 2012, Johannes Van Heerden s-a considerat român. Cetățenia a obținut-o în 2020, după ce a adunat zeci de selecții pentru România. Jucătorul i-a uimit pe oficialii de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie când a recitat tot imnul "Deșteaptă-te române!" Însă testul adevărat a fost la Emigrant.ro, de la Metropola TV. Ionică, așa cum I se spune în vestiar la Dinamo, a "tradus" câteva expresii neaoșe. "Moderator: Trăiești acum cu o româncă. Van Heerden: Da, da, adevărat. Ea a început să mă învețe pe mine niște chestii pe care nu le-am știut înainte. Ea mi-a spus niște expresii în română. Moderator: Asta ce-ți spune – a se aduna ca la urs. Van Heerden: Cred că aduni o chestie ca iarna?! Moderator: Nu este vorba de mulțime. A o face de oaie? Van Heerden: Nu știu, a face grătar de oaie? Moderator: Hai să mai încercăm una. A-l scoate din pepeni? Van Heerden: Să scoată semințele din pepene."

Citeste si:
VIDEO Polițist de la Rutieră, lovit cu o piatră în cap, în timpul...
VIDEO Polițist de la Rutieră,...

Pentru Cliff testul a fost la proverbe sud-africane. Cum ar fi: ce fac doi elefanți când se întâlnesc pe un pod îngust? A venit Johannes în ajutor. "Van Heerden: Doi elefanți sunt mari și rar cedează. Moderator:Și la voi cum este? Se lasă unul să treacă celălalt? Van Heerden: Nu! Mai bine să te omor, decât să treci!"

ROMÂNIA, ÎN TREI CUVINTE

Poate cel mai greu pentru un străin este să găsești cuvintele potrivite pentru țara care te-a primit cu brațele deschise. Nu și pentru sud-africanii care vor să cânte pe stadion "Deșteaptă-te române!". "Siguranță, căldură, oameni buni," rezumă Johannes. "Siguranță, căldură, oameni buni," rezumă Johannes. "Oameni amabili, siguranță, oraș frumos," este varianta în oglindă a lui Cliff.

Citeste si:
Robert Turcescu intră în echipa Metropola TV. Jurnalistul prezintă...
Robert Turcescu intră în...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Noiembrie 2021 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.