România a cucerit locul 6 la canotaj, proba de dublu vâsle feminin - categorie uşoară la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Româncele Ionela Cozmiuc şi Gianina Beleagă au adus succesul.

Locul 6 pentru România la canotaj, proba dublu vâsle feminin

Dublele campioane mondiale (2017, 2018) nu au reuşit să menţină ritmul în cursă şi nu au intrat în lupta pentru medalii. Ionela Cozmiuc şi Gianina Beleagă au ocupat locul 8 la Jocurile Olimpice de la Rio în această probă. Cursa a avut un final foarte strâns, primele patru echipaje sosind în decurs de o jumătate de secundă.

Medaliile de aur au fost cucerite de italiencele Valentina Rodini şi Federica Cesarini, cronometrate în 6 min 47 sec 54/100, la mică distanţă de franţuzoaicele Laura Tarantola şi Claire Bove (6:47.68). Rodini şi Cesarini stabiliseră miercuri un nou record mondial, 6 min 41 sec 36/100. Cesarini este dublă campioană mondială la patru vâsle categorie uşoară.

Medalia de bronz

Bronzul a revenit olandezelor Marieke Keijser şi Ilse Paulis (6:48.03).

România a cucerit joi argintul la dublu rame masculin, prin Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, ducând bilanţul canotajului românesc la Tokyo la trei medalii, una de aur (dublu vâsle feminin - Ancuţa Bondar, Simona Radiş) şi două de argint (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari - patru rame masculin, Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă - dublu rame masculin). Bilanţul României este completat de argintul cucerit de Ana-Maria Popescu la spadă feminin.

Canotajul mai poate câştiga o medalie, vineri, la opt plus unu feminin, finală care va avea loc la ora 04:05 (ora României). România a aliniat la Tokyo în competiţie de canotaj nouă bărci şi 36 de sportivi (şi două rezerve), informează Agerpres.

Clasamentul final al probei de dublu vâsle feminin - categorie uşoară

1. Italia 6:47.54
2. Franţa 6:47.68
3. Olanda 6:48.03
4. Marea Britanie 6:48.04
5. SUA 6:48.54
6. România 6:49.40

Citeste si:
Costinești, „plaja gunoaielor”. Turiștii se bronzează cu mizeria...
Costinești, „plaja...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Iulie 2021 - 08 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.