Mai nou, stadionul din Vaslui are una dintre cele mai moderne piste de alergare din regiunea Moldovei. Păcat că investiția proaspăt inaugurată poate fi doar admirată de atleți, deoarece nu respectă standardele necesare pentru găzduirea competițiilor oficiale. Pe unele porțiuni, pista are și colțuri.
Improvizație de zile mari la Vaslui. Primăria s-a gândit să-și surprindă atleții cu o pistă în colțuri
Rabilitarea pistei de atletism din Vaslui a început în primăvara acestui an, iar finalizarea lucrărilor a fost așteptată cu sufletul la gură de sportivii și antrenorii de acolo. Inaugurarea, însă, i-a făcut pe experți să schimbe multe stări fiindcă oamenii au realizat că acolo nu va putea fi organizată nicio competiție. Mai exact, autoritățile locale s-au gândit să pluseze în momentul renovărilor și au crezut că își vor surprinde plăcut sportivii cu un teren mai mare decât îl știau.
Mai mult nu a fost și mai bine, căci aceasta măsoară acum 411 metri, și nu 400, după cum prevede regulamentul Federației Române de Atletism. Nu este singura idee năstrușnică a Primăriei Municipiului Vaslui. În unele zone, suprafața de alergat are colțuri. Așadar, investiția de peste un milion de lei nu a ajutat la nimic. Acum, iubitorii de sport trebuie să caute altă locație pentru a se putea antrena.
„Am propus și am început acest proiect cu o idee: pista de alergare a Stadionului Municipal să ofere condiții optime atât sportivilor din municipiu, cât și cetățenilor care o foloseau pentru sportul de masă. Iată că avem acum un amplasament de excepție, realizat cu materiale de calitate superioară, de care vor beneficia elevii, sportivii și locuitorii municipiului.
Mulți așteaptă cu nerăbdare redeschiderea obiectivului și îmi face plăcere să îi anunț că în curând vasluienii vor putea reveni la practicarea activității fizice pe pista de alergare. Firește, avem convingerea că interesul pentru acest sport va fi dublat de folosirea corespunzătoare a noii piste și de păstrarea în condiții cât mai bune a investiției, în folosul tuturor”, a declarat Vasile Pavăl, edilul din Vaslui.
Citeste si:DOCUMENT Ardem de vii în spitale. Primăria Constanța a amânat...
![]()
„Materialele folosite sunt de calitate superioară, pista a fost turnată profesionist, fără să rețină apă atunci când plouă. Din păcate, nimeni nu a ținut cont că e mai lungă decât trebuie. S-au investit bani foarte mulți pe un obiectiv care nu își va atinge scopul, acela de a găzdui competiții oficiale. Pista poate fi folosită doar pentru sportul de masă, iar pentru cel de performanță se pot face doar antrenamente”, a declarat unul dintre profesorii de atletism din oraș, conform Vemea Nouă.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Laboratorul universitar care va pregăti viitorii experți în energie regenerabilă
Sursa: green.start-up.ro
-
Self scan la Lidl: Va renunța retailerul la casele de marcat tradiționale?
Sursa: retail.ro
-
Putinică, Microsoft: Cum lucrezi? Îmbrățișezi tehnologia sau te speli pe mâini?
Sursa: start-up.ro
-
Care este onorariul artiștilor din România pentru concerte. Cântăreața cu...
Sursa: kudika.ro
-
Lasă-i să te judece! Lasă-i să zică ce vor! Mergi pe drumul tău cu sufletul...
Sursa: garbo.ro
-
Primul AI din UE pentru fonduri europene
Sursa: futurebanking.ro
-
Euroins: Nu suntem insolvabili. ASF nu vrea să recunoască valabilitatea...
Sursa: wall-street.ro