Echipa de fotbal, Manchester City s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după victoria obținută contra Paris Saint-Germain cu scorul de 2-0 (1-0).

City, după 2-1 la Paris, s-a impus şi în retur, prin ''dubla'' algerianului Riyad Mahrez (11, 63). PSG, finalista ediţiei trecute, a acuzat absenţa atacantului său vedetă Kylian Mbappe, accidentat şi rămas pe banca de rezerve.

Campioana Franţei avea nevoie de victorie, dar echipa pregătită de Pep Guardiola a fost cea care a început cu dreptul şi a deschis scorul în min. 11, prin Mahrez, algerian născut la Paris, cu un şut din unghi, după un şut blocat al lui De Bruyne.

PSG a replicat imediat, iar fundaşul brazilian Marquinhos (16) a trimis mingea în bară, cu capul, în urma unui corner. Formaţia antrenată de Pochettino a trecut din nou pe lângă gol câteva minute mai târziu (19), când Bernardo Silva a fost deposedat de minge, iar Di Maria a şutat pe lângă poarta părăsită pentru moment de Ederson.

Oaspeţii au încercat să construiască, dar au fost lipsiţi de inspiraţie, vedeta Neymar nereuşind să se descurce în faţa unei echipe care s-a apărat formidabil, cu mult spirit de sacrificiu, mai ales portughezul Ruben Dias, şi cu un pressing extraordinar. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparţinut lui Bernardo Silva, dar portarul Navas a fost la post (45+2).

City a fost echipa mai periculoasă şi după pauză, iar Navas a fost pus la încercare de tânărul Foden (55), după care acelaşi Foden i-a pasat ideal în faţa porţii lui Mahrez, iar acesta a tranşat practic soarta partidei (63). Mai mult, PSG a rămas în zece, Di Maria fiind eliminat (69) pentru lovirea intenţionată a lui Fernandinho.

Gazdele au mai avut o bară, prin acelaşi Foden (77), Navas s-a remarcat la şutul lui De Bruyne (80). Starea terenului a fost influenţată, mai ales în prima repriză, de o ploaie torenţială cu grindină căzută înainte de meci. În finala din 29 mai, de la Istanbul, Manchester City o va înfrunta pe Chelsea sau Real Madrid (1-1 în tur).

Citeste si:
Ilinca Vandici, despre marea finală „Bravo, ai stil!”. Producătorii...
Ilinca Vandici, despre marea...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Mai 2021 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.