Echipele de fotbal Manchester United, AS Roma, Villarreal şi Arsenal s-au calificat în semifinalele competiţiei de fotbal Europa League, după meciurile din manşa secundă a sferturilor de finală.

În penultimul act, Manchester United o va întâlni pe AS Roma, iar Villarreal o va înfrunta pe Arsenal Londra.

Slavia, cu internaţionalul român Nicolae Stanciu pe teren în prima repriză, a fost surclasată de Arsenal cu 4-0, la Praga, după 1-1 în tur. Campioana Cehiei a trecut prin zece minute de degringoladă care au decis soarta calificării. A fost mai întâi un gol al ''tunarilor'', anulat de VAR, apoi Nicolas Pepe (18) a deschis scorul, Alexandre Lacazette a majorat diferenţa (21 - penalty), iar Bukayo Saka (24) a ridicat scorul la 3-0 pentru londonezi. Pe final, Arsenal a mai înscris o dată, prin Lacazette (77).

Cealaltă echipă engleză aflată în competiţie, Manchester United, a trecut de Granada cu 2-0, acelaşi scor ca în tur. Meciul de pe ''Old Trafford'' a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs. Uruguayanul Cavani a deschis scorul (6), tabela fiind închisă de autogolul lui Jesus Vallejo (90+1).

Villarreal a învins-o din nou pe Dinamo Zagreb, cu 2-1, după 1-0 în Croaţia. Paco Alcacer (36) şi Gerard Moreno (43) au marcat în prima repriză pentru ''Submarinul galben'', golul de onoare al oaspeţilor fiind reuşit de Mislav Orsic (74).

Atacantul nigerian Samuel Chukwueze, de la gazde, a nimerit de două ori bara, o dată în fiecare repriză.

Cel mai strâns meci a fost cel de pe Stadio Olimpico, unde AS Roma şi Ajax au încheiat nedecis, iar formaţia italiană s-a calificat în penultimul act graţie victoriei din tur, cu 2-1.

Ajax a deschis scorul prin Brian Brobbey (49) şi apoi a avut câteva momente 2-0, dar golul lui Dusan Tadic a fost fost anulat de VAR. AS Roma a reuşit egalarea prin Edin Dzeko (72) şi a rezistat până la final asalturilor ''lăncierilor''.

Finala competiţiei va avea loc în data de 26 mai, la Gdansk (Polonia), relatează Agerpres.

Citeste si:
VIDEO Gerard Pique a anunțat că se retrage din fotbal
VIDEO Gerard Pique a anunțat...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Aprilie 2021 - 09 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.