Gigi Becali a fost enervat de ultimele declarații făcute de Raed Arafat, șeful Departamentului Pentru Situații de Urgență (DSU).

Se pare că Raed Arafat și-a făcut dușmani în lumea fotbalului.

Situația semnalată de Gigi Becali este referitoare la protocolul sanitar privind cazurile de COVID-19 apărute într-o echipă de fotbal. În timp ce peste tot în lume fotbaliștii infectați sunt luați din echipă, izolați și tratați până își revin, iar restul echipei, după ce a fost testată, își vede de activitate, în România, dacă o echipă are și un singur caz de COVID-19, tot clubul intră în carantină.

Când la FCSB au apărut mai multe cazuri de infectare cu virusul Covid-19, Raed Arafat a dat declarații la Digi 24, susținând că toți fotbaliștii FCSB, fie că sunt bolnavi sau nu, ar trebui să stea în carantină și să renunțe la antrenamente.

Declarațiile lui Arafat au venit în condițiile în care echipa ar trebui să debuteze în campionat, la sfârșitul săptămânii. Mai mult decât atât, are și un meci în Liga Europa, cu FC Shirak (Armenia), la data de 27 august.

Citeste si:
Reguli noi la metrou, pentru evitarea aglomerării stațiilor
Reguli noi la metrou, pentru...

Becali: „Dacă te iei după Arafat, distrugi țara!”

După ce a auzit declarațiile lui Raed Arafat, Gigi Becali a răbufnit, spunând că el nu este de acord cu astfel de măsuri.

Dacă te iei după Arafat, distrugi ţara! Mă iau după el? Tot ce face e ilegal şi neconstituţional. Dacă ne luăm după el, ajungem la balamuc. Lasă, mă, că nu stăm după ei, noi mergem să jucam meciuri. Stau sute de mii de oameni la plajă. Vii tu acum şi zici că pentru 4 asimptomatici trebuie să stea ceilalţi 25 în carantină… N-au cum să-şi facă imagine şi vor să arate cu asta, ştii? Nu se poate aşa ceva! Noi jucăm fotbal, ne luăm după ei? Nu vezi că fac totul ilegal, neconstitutional? Stăm dupa ei? Ne vedem de treaba noastră. Nici nu ştiu pe ce lume trăiesc, n-au niciun fel de regulă, nimic. La noi oamenii n-au inteligenţă. Sunt 4 jucători, se tratează, ceilalţi joacă fotbal. Lumea nu mai are nicio logică, nici nu pot să comentez”, a spus Gigi Becali, potrivit adevarul.ro.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.