Meciul dintre Petrolul Ploiești și Rapid București a oferit un moment nu foarte des întâlnit, dar destul de amuzant.
Echipa din Ploiești a reușit să rateze de trei ori același penalty, după ce arbitrul a decis să repete lovitura de pedeapsă. Mai mult, trei fotbaliști diferiți ai echipei au ”contribuit” la această ”performanță” demnă de ținut minte, dar nu de lăudat.
Centralul Iulian Dima a decis să acorde o lovitură de la 11 metri petroliștilor, în urma unui falut în careu comis de Facundo Mallo asupra lui Mario Bratu.
Sergiu Arnăutu n-a reușit să-l invingă pe portarul Mihai Popa, după ce a șutat slab.
Asistentul a indicat repetarea loviturii, deoarece portarul nu avea cel puțin un picior pe linie, așa cum prevăd regulile. Mihai Popa a fost avertizat cu un cartonaș galben, iar Petrolul l-a adus în fața mingii pe Laurențiu Marinescu.
Nici acesta nu l-a învins pe Popa, doar că portarul a comis aceeași greșeală de mai devreme.
Mihai Popa a luat al doilea cartonaș galben în urma greșelii și a plecat de pe teren plângând, în vreme ce Iulian Dima a dictat repetarea penalty-ului.
Gabriel Tătaru, de 18 ani, a intrat în poartă în locul lui Popa, iar Meza Colli a executat lovitura de pedeapsă pentru a treia oară. Acesta a tras și mai prost decât primii doi coechipieri, reușind doar să șuteze peste poartă.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Nu alegi țara în care să te naști, dar poți alege locul în care să te...
Sursa: wall-street.ro