29 Martie 2016 , 16:48 in Sport
Echipa CSM Bucuresti va juca prima finala europeana din istoria voleiului romanesc.

Formatia din Capitala va intalni, miercuri, echipa turca Trabzon Idman Ocagi, in meciul pentru trofeul Challenge Cup, a doua competitie europeana ca valoare din voleiul feminin.

CSM Bucuresti a eliminat, in semifinalele Challenge Cup o alta echipa din Turcia, Bursa. Dupa victoria cu scorul de 3-1 la seturi in prima mansa din Turcia, voleibalistele antrenate de italianul Francois Salvagni au castigat si in meciul retur, disputat la Bucuresti, cu scorul de 3-0 si au obtinut calificarea in ultimul act al competitiei, potrivit MEDIAFAX.

''Pentru noi este o mare onoare sa fim in finala, dar nu este suficient, obiectivul nostru este sa castigam trofeul. Am muncit tot sezonul ca sa ajungem in finala. Este o mare oportunitate pentru toti, asa ca trebuie sa facem totul pentru a castiga trofeul'', a declarat antrenorul Francois Salvagni.

Chiar daca se afla pe locul 10 in clasamentul Turiciei, Trabzon ii da motive de ingrijorare antrenorului echipei CSM Bucuresti. "Sunt foarte puternice in defensiva si au cateva jucatoare uimitoare pentru mingile inalte. Am lucrat doi ani in Italia cu Jelena Blagojevici si pot spune ca este extraordinara", a adaugat Salvagni.

Mansa tur a finalei dintre CSM Bucuresti si Trabzon se va disputa, maine, de la ora 18:00, la sala Elite, aflata in incinta centrului comercial Sun Plaza. Returul va avea loc pe 3 aprilie. Oficialii echipei bucurestene nu au gasit o alta sala disponibila pentru organizarea meciului. Sala Polivalenta din Bucuresti va gazdui joi, meciul din sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin dintre CSM Bucuresti si formatia din Rusia, Rostov Don.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Moment istoric pentru voleiul feminin romanesc. Miercuri se joaca prima finala europeana.


Ultima ora din Sport pe 9AM