Război Israel - Hamas. 103 de cetățeni români vor fi evacuați azi, 7 noiembrie, anunță Ministerul de Externe român. Hotărârea a fost luată în cursul nopții de luni spre marți.

103 de cetățeni români vor fi evacuați azi din Fâșia Gaza

Decizia de evacuare a venit ca urmare în urma acordului transmis de autoritățile israeliene și cele egiptene. Un număr de 103 cetățeni români din Gaza și membrii de familie ai acestora au primit permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah și de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.

Tranzitarea urmează să aibă loc în cursul zilei de marți. Informația a ajuns la ei prin intermediul Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah. În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea rapidă a cetățenilor români.

MAE a transmis că, după această procedură, cetățenii români și familiile lor vor fi preluați de către reprezentanții Ambasadei României în Republica Arabă Egipt și cele două echipe mobile, care îi vor însoți până la Cairo, de unde vor ajunge în România prin intermediul unei curse aeriene specială.

Ministerul a anunțat că va continua negocierile și pentru evacuarea celorlalți români și membri ai familiilor acestora. Numărul cetățenilor români care au cerut evacuarea din Fâșia Gaza se ridică la 260.

„În legătură cu solicitările de evacuare din Fâșia Gaza, la acest moment, MAE, prin intermediul Celulei de Criză și al misiunilor diplomatice din regiune, este pregătit să acorde sprijinul necesar pentru evacuarea cetățenilor români și a membrilor de familie ai acestora din Fâșia Gaza. Menținem totodată dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene, cu Delegația UE la Cairo și cu misiunile diplomatice acreditate la Cairo, care au în continuare cetățeni în Fâșia Gaza, în vederea unei coordonări strânse a demersurilor de evacuare a cetățenilor noștri.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

La acest moment, în sprijinul Ambasadei României la Cairo au fost trimise două echipe din Unitatea de Reacție Rapidă a Celulei de criză a MAE. Peste 260 de cetățeni români și membri de familie din Fâșia Gaza s-au notificat pe lângă Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah în vederea evacuării și menținem contactul cu ei", a transmis Odobescu la finalul consultărilor cu omologul din Azerbaidjan, Jeyhun Bayramoy.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Noiembrie 2023 - 08 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.