ASF a anunțat că Euroins a intrat în insolvență
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a luat decizia de a retrage autorizația de funcționare a societății Euroins România, după ce au fost constatate indiciile stării de insolvență a companiei. De asemenea, Consiliul a mai decis promovarea de către ASF pentru cererea de deschidere a procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) în calitate de administrator interimar al societății.
Compania va avea responsabilitatea de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și de a adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Contrivit comunicatului transmis de ASF, mandatul Fondului încetează la numirea lichidatorului judiciar. De asemenea, în document este menționat faptul că societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022.
„Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție.
Decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor”, se arată în comunictul ASF.
Citeste si:Retragerea autorizației Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial
![]()
Ce se întâmplă cu cei care au deja asigurare la ASF
Pentru o mai bună documentare despre rezultatele procesului de supraveghere și control, ASF pune la dispoziție o Sinteză a hotărârilor care au fost luate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară cu privire la societatea Euroins România. Istoricul acțiunilor de control și detalierea neregulilor care au fost identificate la Euroins România pot fi accesate AICI.
Tot în această sinteză se poate consulta și motivele pentru care ASF a hotărât să nu avizeze transferul de active către societatea EIG Re, înregistrată în Bulgaria. Persoanele care deja au asigurare la Euroins trebuie să știe că nu li se întâmplă nimic oentru moment. Asigurarea lor va rămâne în continuare valabilă până la data expirării. Problema apare la cei care vor fi loviți de șoferi care au polițe RCA la Euroins.
Scandal în Parlament. Șefii ASF au anunțat că nu vor să demisioneze

Urmează ca Fondul de Garantare să preia activitatea Euroins, după care ASF va trebui să solicite în instanță decizia de insolvență, după care decizia de faliment. Mai apoi se vor depune cererile de plată, iar plățile se vor face abia la 60 de zile după ce decizia finală va fi publicată în Monitorul Oficial.
„Discutăm de o companie care are o cotă de piață consistentă și este nevoie să vedem care sunt măsurile pe care le ia ASF și care sunt măsurile cu care Guvernul ar putea să vină să compenseze din efecte”, spunea miercuri premierul Nicolae Ciucă.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Roxana Petria, ING Bank: Clienții au nevoie de predictibilitate și simplitate
Sursa: futurebanking.ro
-
Vești noi de la Celine Dion, înainte de împlinirea vârstei de 55 de ani! Ce...
Sursa: kudika.ro
-
Don Miguel Ruiz: Rugăciune pentru Libertate (libertatea de a fi cei care...
Sursa: garbo.ro
-
Ce note au obținut elevii de clasa a VIII-a la simularea probelor scrise...
Sursa: wall-street.ro