Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească până spre finele anului curent, dar într-un ritm vizibil încetinit. Aceasta va urca astfel peste valorile în descreștere ușoară previzionate pe orizontul scurt de timp, au estimat membrii Consiliului Băncii Naționale Române (BNR).

Rata anuală a inflației va continua probabil să mai crească până spre finalul anului, estimează BNR

Amintim că prognoza din august anticipa plafonarea în trimestrul III și intrarea ulterioară a ratei anuale a inflației pe o traiectorie descrescătoare, graduală, timp de trei trimestre, însă relativ alertă apoi, implicând plasarea acesteia la 13,9% în decembrie 2022, dar puțin sub punctul central al țintei la finalul orizontului prognozei.

Vinovate de înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt tot şocurile globale pe partea ofertei, au subliniat membrii Consiliului BNR. Specialiștii au observat că determinanții majori continuă să fie dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile gazelor naturale și energiei electrice, inclusiv condițiile schimbării caracteristicilor schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică, cât și de prețurile alimentelor, sub influența creșterii ample a cotațiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului și al sancțiunilor instituite, dar și al secetei prelungite și extinse la nivel european din această vară.

Influențe suplimentare sunt așteptate și de pe segmentul prețurilor administrate, în vreme ce efecte de bază dezinflaționiste, dar relativ modeste, se vor manifesta chiar și pe segmentul combustibililor, dată fiind și recenta prelungire a schemei de plafonare a prețurilor carburanților.

În aceste condiții, s-a sesizat că efectele inflaționiste adiționale, directe și indirecte, ale șocurilor globale pe partea ofertei vor continua să afecteze atât evoluția componentelor exogene ale IPC, cât și dinamica inflației pe bază, cu o intensitate mai mare decât s-a prezumat în august, însă mult diminuată în raport cu prima parte a anului curent.

Rata anuală a inflației a ajuns la 15,32% în august

În discuţiile privind evoluţia recentă a inflaţiei, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflaţiei a ajuns la 15,32% în august, depăşind marginal previziunile, după ce în luna iulie a scăzut la 14,96%, de la 15,05% în iunie.

Citeste si:
Sediul BNR a fost cuprins de fum. Clădirea a fost evacuată de urgență
Sediul BNR a fost cuprins de...

S-a remarcat că noua creştere a fost antrenată aproape în totalitate de continuarea scumpirii alimentelor, incluzând categoria LFO, al cărei impact a fost contrabalansat totuşi în mare parte de scăderea preţului combustibililor – pe fondul compensării preţului carburanţilor şi al descreşterii cotaţiei petrolului –, precum şi de efecte de bază asociate evoluţiei preţurilor energiei.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Octombrie 2022 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.