Poliția Rutieră va putea ridica mașinile staționate neregulamentar
În urma votului deputaților s-au înregistrat 232 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 29 de abţineri. Astfel, propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor aduce modificări articolului 64 alineatul (1) din OUG nr. 195/2002, cu privire la instituirea posibilităţii ca Poliţia Rutieră să aibă dreptul de a ridica vehiculele staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.
"Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz", prevede proiectul, adoptat în forma iniţiatorului.
În conformitate cu actul normativ, Poliţia Rutieră are dreptul de a ridica vehiculele staţionate neregulamentar, mai ales dacă acestea încurcă sau creează situaţii de pericol pentru participanţii la trafic.
"În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia", se arată în expunerea de motive.
Scopul proiectului legislativ privind ridicarea mașinilor staționate neregulamentar
Deputatul USR, Cătălin Drulă, a fost inițiatorul propunerii legislative și a menționat că proiectul a fost instituit cu scopul de a susține persoanele cu dizabilităţi, pentru persoanele însoţite de copii mici, care sunt nevoite să circule pe carosabil, deoarece trotuarele sunt ocupate în mod ilegal de către autorurisme.
Poliția Rutieră vine cu sfaturi pentru șoferi și pietoni pe timp de...
"Sunt instituţii care sunt blocate, sunt câteodată cazuri grave când pompierii nu pot să ajungă să stingă un incendiu din cauza acestor maşini parcate ilegal şi, până nu vom adopta acest proiect de lege, Poliţia Rutieră, în interpretarea legii, spune că nu poate să înlăture aceste maşini. Sunt primari de municipii de toate culorile care cer acest proiect", a susţinut liderul USR.
Deputații AUR s-a abţinut de la vot motivând că proiectul de lege poate face loc "multor abuzuri". Deputatul Alin Coleșa spune că nu șoferii, pietonii sau oamenii de rând sunt de vinp, ci cei care au guvernat până acum, care nu au știut cum să amenajeze parcările, drumurile, trotuarele pentru a evita astfel de situații în care șoferii sunt nevoiți să își parcheze mașinile neregulamentar.
Depășirea pe linie continuă ar putea fi permisă în anumite condiții
"Doar în Bucureşti există aproximativ 1,400 milioane de autovehicule, la care se adaugă 500.000 aflate în tranzit, deci aproape 2 milioane de autovehicule la un număr de locuri de parcare de aproximativ de 350.000. Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire, de care sunt vinovaţi cei care au guvernat până acum, cei care au deţinut UAT-urile până acum, cei care au creat drumuri de 3, 4, 5 metri, drumuri pe care nu pot trece simultan nici măcar două maşini. Ne aflăm într-o situaţie imposibilă, pentru care nu sunt vinovaţi nici pietonii, nici conducătorii autor care sunt nevoiţi să-şi lase pe unde pot autovehiculele, ci cei care au guvernat acum. Ca atare, ne vom abţine de la a vota o astfel de lege care sună bine, dar dă loc la foarte multe abuzuri", a afirmat Coleşa.
Citeste si:Percheziții DNA la Poliția Locală și Poliția Capitalei. Despre ce...
Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 29 mai 2019, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Turcii de la Trendyol dau startul primei campanii de Black Friday, în...
Sursa: retail.ro
-
Inundațiile, viiturile fulgerătoare care „bat mereu la ușă”: cauze, riscuri,...
Sursa: green.start-up.ro
-
Rubik Hub, eveniment în București: lansare Scale to USA, workshop gratuit de IP
Sursa: start-up.ro
-
Mai există loc în piața financiară românească? Lucian Daia, CTO Zitec: Cum...
Sursa: futurebanking.ro
-
20 de citate ale Fericitului Augustin care îți vor da putere și mângâiere
Sursa: garbo.ro
-
Top cele mai căutate și vândute parfumuri pentru bărbați
Sursa: kudika.ro
-
Lege: IFN-urile nu mai au voie să ceară dobânzi uriașe la împrumuturi
Sursa: wall-street.ro