Noul ministrul al Educației, Ligia Deca, a declarat că își dorește ”o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate” pentru admiterea elevilor la liceu. Aceasta nu exclude varianta unui examen de admitere.

Noul ministru al Educației vrea să introducă examene de admitere la liceu

Noul ministru al Educației a anunțat că în cazul în care proiectele legii vor fi adoptate în anul 2023, atunci noul examen de la sfârșitul clasei a VIII-a și cel pentru admiterea la liceu se vor susține de elevii care vor merge în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.

“Este în continuare luată în calcul (introducerea unui examen separat pentru admiterea la colegii – n. red.), dar forma finală este încă în discuție”, a afirmat ministrul.

Ministrul Deca spune că dacă legea educației va fi adoptată de Parlament până la finalul lui 2022, cei care intră în clasa a V-a în 2023-2024 vor susține examenul pe noul sistem. Oficialul menționează că se vor analiza foarte bine toate scenariile și soluțiile pentru a lua decizia cea mai potrivită. Deciziile finale se vor anunța atunci când vor fi agreate.

“Pentru admiterea la liceu ne dorim o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate. De aceea am spus că vom regândi în consultare cu specialiștii. Vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de Bacalaureat și vom vedea în ce măsură ideile inițiale pot fi susținute. (…) Vom anunța soluțiile atunci când vor fi agreate și gata să fie puse pe masa guvernului”, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca.

Ministrul a mai subliniat că există dezideratul să avem legile transmise pe circuit până la sfârșitul lunii octombrie, deoarece noile legi trebuie să fie adoptate și în vigoare la începutul anului școlar viitor.

Ministrul Educației nu vrea cursuri online din cauza crizei energetice

Noul ministru al Educației, Ligia Duca, a declarat că nu își dorește să treacă la ore online din cauza crizei energetice. Aceasta susține orele fizice și păstrează școlile deschise, chiar dacă criza energetică se simte din ce în ce mai mult.

Citeste si:
Prime pentru angajații din învățământ. Deca: „Se vor acorda în...
Prime pentru angajații din...

„Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învățare.”, a spus ministrul cu referire la perioada de pandemie în care elevii au făcu școală online.

Ministrul spune că există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor și autorităților publice locale, în așa fel încât să nu existe discuții de trecere la orele online în timp ce elevii au nevoie să frecventeze cursurile cu prezență fizică.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Octombrie 2022 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.