Compania Blue Air a anunțat că este gata să returneze banii pasagerilor cărora li s-au anulat zborurile, însă această operațiune depinde în mare măsură de activitatea de vânzare a Blue Air. Compania spune că va rambursa banii călătorilor doar dacă presupușii investitori vor cumpăra compania.

Blue Air este gata să întoarcă banii pasagerilor. În baza căror condiții?

Reprezentanții companiei Blue Air afirmă că actualii acționari duc tratative cu doi potențiali investitori. Un element important în restituirea banilor pasagerilor cărora li s-au anulat zborurile este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi potențiali investitori. Compania aeriană susține că aeroporturile străine și furnizorii acceptă doar colaborarea cu plata în avans.

Compania Blue Air nu a oferit niciun detaliu referitor la reluarea curselor. Totodată, compania a menționat că numărul total al pasagerilor care au fost afectați de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000 de persoane.

​​Anterior, Blue Air a anunțat că își suspendă toate zborurile din și spre România în perioada 6 - 12 septembrie. Compania a menționat că a luat această decizia deoarece conturile sale au fost blocate de către Ministerul Mediului pentru neplata unei amenzi.

Retail jobs

Comunicatul integral al Blue Air:

Redresarea Blue Air, respectiv reluarea operațiunilor de transport aerian de pasageri, implică o colaborare strânsă și sprijinul din partea tuturor partenerilor comerciali, dar și al tuturor instituțiilor publice și autorităților din România, eforturile depuse de managementul executiv, Consiliul de Administrație și acționariatul societății, fiind insuficiente în lipsa unei astfel de colaborări.

Blue Air își exprimă disponibilitatea permanenta a conducerii executive a societății, de a transmite toate informațiile și informările necesare, și de a participa la absolut orice discuție necesară cu factorii decizionali din cadrul instituțiilor publice și autorităților ce pot ajuta la redresarea companiei, într-o manieră unitară și organizată.

Citeste si:
Metrorex va suplini numărul trenurilor începând de luni
Metrorex va suplini numărul...

Precizăm faptul că până la acest moment, în urma discuțiilor purtate de conducerea executivă a Blue Air, putem confirma sprijinul primit din partea majorității aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum și a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua prestarea serviciilor către Blue Air, sub condiția plății în avans a serviciilor oferite și mizăm pe același sprijin și din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, București- Otopeni și Iași.

Având în vedere suspendarea activității de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, vă informăm că numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.

Citeste si:
Al treilea avion TAROM a fost trimis pentru a aduce românii din...
Al treilea avion TAROM a fost...

Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air, și, așa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esențial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuții.

Toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit 3 opțiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor noștri) sau rambursarea biletelor achiziționate.

În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 EUR, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce vom activa procesul de vânzare.

Citeste si:
Criza Blue Air: Semnele care prevesteau dezastrul; statul român a...
Criza Blue Air: Semnele care...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Septembrie 2022 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.