Cod galben de furtuni în mai mjulte de jumătate de țară
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că avertizarea este valabilă pentru zonele din Maramureş, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în Muntenia şi la munte. Avenționările meteo intră în vigoare începând de sâmbătă, la ora 10:00 şi sunt valabilă până la ora 23:00.
Pe perioada acestui interval, în Maramureş, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în Muntenia şi la munte, se așteaptă averse torenţiale. În regiunile sud-estice ale țării, în partea de după-amiaza şi la începutul nopţii se așteaptă frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor înregistra local 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp, anunță meteorologii.
Temperaturile vor scădea și acestea, stabilindu-se în jur de 15-17 grade Celsium în zonele în care vor cădea precipitații în special. ANM mai atenționează că pe arii restrânse și în restul țării se anunță manifestări de instabilitate atmosferică.
Prognoza meteo ANM pentru weekendul 10-11 septembrie
Sâmbătă, 10 septembrie, vremea va fi instabilă în majoritatea zonelor țării. Se anunță precipitații însoțite de descărcări electrice, iar la munte vântul va bate cu putere pe creste. În sudul și sud-estul țării, vremea va fi caldă. În rest, vremea va fi caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade Celsius.
Duminică, 11 septembrie, vremea se va menține caldă, iar temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 30 de grade Celsius. În vest și în sud-vest vor fi precipitații însoțite de descărcări electrice și posibil grindină.
ANM: Cod portocaliu și cod galben de ninsori și vreme rea pentru...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro