IGPF a informat că peste 227.000 de persoane au trecut, vineri, prin punctele de frontieră din România
Potrivit unui comunicat, pe sensul de intrare în România au fost 139.053 de persoane, dintre care 12.063 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 1,21% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict) şi până vineri, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.825.781 de cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 74 de fapte ilegale (40 de infracţiuni şi 34 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 21.000 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 20.000 de lei. În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 29 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 59 de cetăţeni români din diferite motive legale.
35 de cetăţeni Pakistan, India și Afganistan, depistați ascunși în TIR-uri
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărșand și Nădlac II au depistat, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse produse, 35 de cetăţeni din Pakistan, India și Afganistan care au încercat, joi, 5 august, să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Percheziții în mai multe puncte de frontieră cu Republica Moldova
„În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean ucrainean și un cetățean grec, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Polonia, respectiv Bulgaria. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, băuturi non-alcoolice și produse sanitare, pentru societăți din Franța și Polonia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, în compartimentele pentru marfă ale automarfarelor au fost descoperiţi, ascunşi, 28 de cetăţeni străini.
În urma verificărilor derulate la sediul sectorului, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate ascunse sunt cetăţeni din Pakistan, India și Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani.
Azilele groazei: 11 persoane vulnerabile găsite de Poliție într-un...
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean din Belarus, care transporta bare metalice pentru o societate comercială din Rusia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, ascunși în compartimentul destinat mărfurilor, șapte cetăţeni din Afganistan și India, solicitanți de azil în țara noastră.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, potrivit politiadefrontieră.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup-ul românesc care a construit cea mai performantă aplicație din Europa
Sursa: start-up.ro
-
Restructurări în retail: Benetton se pregătește să închidă 500 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Bogdan Antonescu, climatolog: „riscurile extreme din viitor pentru București”
Sursa: green.start-up.ro
-
Campanie Salt Bank: banca dublează donațiile românilor
Sursa: futurebanking.ro
-
Beneficiile consumului de broccoli și rețete delicioase
Sursa: garbo.ro
-
Călin Georgescu cere continuarea procesului de votare în ciuda deciziei CCR
Sursa: kudika.ro
-
MApN, anunț important pentru români: Circulă dezinformări masive în mediul...
Sursa: wall-street.ro