A căzut în Canalul Dunăre-Marea Neagră
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, cadrele medicale deplasate la faţa locului au reuşit resuscitarea femeii, în vârstă de aproximativ 60 de ani.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" a informat că în zona respectivă au intervenit mai multe echipaje, femeia putând fi scoasă din apă cu ajutorul unei ambarcaţiuni.
Au fost mobilizate următoarele echipaje: 1 ASAS, 1 SMURD B, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi ambarcaţiune, elicopterul SMURD, au transmis reprezentanţii ISU "Dobrogea", informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Iubitul meu a vrut o relație deschisă, dar acum e gelos pe viața mea sexuală
Sursa: kudika.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro