Cine este sătmăreanul de 23 de ani suspectat că i-a ajutat pe hackerii pro-ruși să atace cibernetic România
De câteva zile, zeci de site-uri ale instituțiilor publice, și nu numai, din țara noastră, au fost blocate de hackerii pro-ruși de la Killnet. De la cele ale Guvernului, Poliției de Frontieră și directoratului pentru siguranță cibernetică până la adresele de internet ale marilor aeroporturi din România, dar și al TAROM.
Vineri, atacatorii cibernetici l-au nominalizat pe Marcel Ciolacu ca vinovat pentru acțiunile lor, după ce președintele Partidului Social Democrat (PSD) a făcut unele declarații privind trimiterea de arme în Ucraina. Oficialul a explicat că e o confuzie și că declarația fusese făcută de Florin Cîțu, președintele Senatului.
„E o greşeală acolo, sunt şi eu, dar nu am problemă că sunt nominalizat eu, ca preşedinte al Senatului”, a declarat Marcel Ciolacu.
Un tânăr român, stabilit în Marea Britanie, este suspectat că i-a ajutat pe hackerii pro-ruși de la Killnet să atace cibernetic zeci de site-uri din România. Ioan Feher are 23 de ani și a plecat din Satu Mare spre Marea Britanie, unde a primit rezidență. Anchetatorii au transmis că acesta a fost contactat de ruși în urmă cu câteva săptămâni și a fost de acord să le ofere ajutor.
„A susţinut activitatea grupării infracţionale prin oferirea de sprijin pentru traducerea din rusă în română a materialelor promovate de gruparea infracţională”, a spus Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Citeste si:Site-ul Ministerului Educației a fost spart de hackeri
![]()
Tot sătmăreanul ar fi fost cel care a indicat denumirile site-urilor vulnerabile din țara noastră, care puteau fi atacate informațional. Tânărul este audiat.
„Ofiţeri specializaţi din cadrul IGPR s-au deplasat la Londra pentru acordarea de sprijin în ancheta desfăşurată. Cetăţeanul la care făceam referire este în custodia autorităţilor. Este audiat”, a completat ministrul.
Atacatorii cibernetici de la Killnet sar în apărarea lui Ioan Feher
Într-un mesaj postat pe rețeaua Telegram, hackerii susțin că „această persoană nu are nimic de a face cu Killnet” și amenință că, dacă Ioan Feher nu va fi eliberat în 48 de ore, vor „distruge” România, Marea Britanie și Moldova.
„Fac apel la Guvernul României! Această persoană nu are nimic de a face cu Killnet! A fost unul dintre membrii grupului de pe Telegram. Cum le poţi spune oamenilor că un tip ne-a ajutat în aceste atacuri? E atât de stupid. Aveaţi nevoie de cineva care să poarte vina pentru colapsul României. Lăsaţi omul în pace. Dacă susţine Rusia, asta nu înseamnă că e un infractor.
Citeste si:Rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși....
![]()
Dacă nu este eliberat în 48 de ore, o să distrug România, Marea Britanie şi Moldova. Voi distruge întreaga voastră structură informatică şi chiar Ministerul Sănătăţii. Toate ventilatoarele vor fi atacate. Numai atunci veţi începe să vă daţi seama că aţi făcut o greşeală. Eliberaţi-l pe Ioan Feher", este mesajul, însoţit de pictograma drapelului Rusiei, postat pe Telegram, pe contul grupării Killnet Rezerv.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Nu pierzi un suflet drag doar o singură dată, îl pierzi zi de zi, iar şi iar,...
Sursa: garbo.ro
-
Ce urmează pentru bănci în 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se vede o iubire nouă la orizont?
Sursa: kudika.ro
-
Prioretail.ro, platforma unui arhitect care vrea să creeze un ecosistem...
Sursa: retail.ro
-
Ce au în comun Ținutul Buzăului, Sardinia și Peninsula Nicoya din Costa Rica?...
Sursa: wall-street.ro