Niște studenți de la Științe Politice au depus un proiect de lege în Parlament care le-ar permite tinerilor începând cu vârsta de 16 ani să își exercite dreptul de vot.

Proiect de lege privind dreptul de vot de la 16 ani

Vlad Măntoiu și Alexandru-Yuuki Anahara, membri ai Asociației Studenților în Științe Politice de la Universitatea București, au anunțat că au depus proiectul de lege în Camera Deputaților. Inițiativa lor a fost susținută de deputatul Alexandru Kocsis.

Vlad Măntoiu afirmă că este conțient de parcursul complicat pe care îl va parcurge acest proiect prin Senat și Camera Deputaților, însă acesta nu va fi un motiv să renunțe.

"Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România", a scris pe Facebook Vlad Măntoiu.

Ce prevede actul normativ propus

În primă fază, actul normativ prevede modificarea alineatului 1 al articolului 3 al Legii 115/2015:


  • „(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.”

Proiectul include și modificarea articolului 85, alineatul (3) lit. a) și alineatul (4) lit. a), care să aibă următorul cuprins:


  • „(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă: a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării inclusiv;

  • (4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare: a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale”.

Citeste si:
Fără dosare cu șină în România. Instituțiile publice nu mai au voie...
Fără dosare cu șină în...

Încă o modificare se referă la articolul 5 alineatul (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European:


  • „(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.

Argumentele pe care le aduc tinerii pentru această lege

Alexandru-Yuuki Anahara susține că la vârsta de 16 ani persoanele sunt apte cognitiv să acționeze conform propriilor convingeri. Dreptul de vot la 16 ani începe să fie implementat și în alte state europene.

"La 16 ani poti să te angajezi, deci plătești taxe, în anumite contexte, poți să fii arestat și declarat responsabil pentru propria faptă. Votul la 16 ani nu numai că este un drept care începe încet-încet să fie acceptat în statele europene, dar, până la urmă, este și ceva firesc, natural pentru că legile României relevă cu claritate că la 16 ani, un cetățean e capabil să fie rațional", spune Alexandru-Yuuki Anahara.

Citeste si:
Adolescenții de peste 16 ani ar putea călători peste hotare fără un...
Adolescenții de peste 16 ani...

Vezi conținutul proiectului de lege aici

Proiectul de lege a fost semnat de 29 de deputati și senatori:


  • deputati neafiliati: Alexandru Victoria-Violeta, Bola Bogdan-Alexandru, Chira Claudiu-Martin, Dancă Ionel, Giugea Nicolae, Ionescu George, Kocsis-Cristea Alexandru, Orban Ludovic

  • deputati PNL: Molnar Ervin, Polak Tudor

  • deputati USR: Cristian Brian

  • deputati AUR: Acatrinei Dorel-Gheorghe, Axinia Adrian-George, Badiu Georgel, Dămureanu Ringo, Enachi Raisa, Focşa Dumitru-Viorel, Grădinaru Radu-Vicenţiu, Mitrea Dumitrina, Muncaciu Sorin-Titus, Nagy Vasile, Păunescu Silviu-Titus, Pop Darius, Rusu Daniel-Gheorghe, Simion George-Nicolae, Suciu Sebastian-Ilie, Şerban Gianina, Tanasă Dan

  • senatori neafiliati: Oros Nechita-Adrian


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Aprilie 2022 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.