Este vorba despre cartierul Bariera Vâlcii, situat lângă Craiova, pe un câmp de porumb, lângă linia ferată. Pentru a intra în oraș sau să vină acasă, oamenii stau la coadă la barieră, unde un angajat CFR stră non-stop lângă manivelă pentru a le deschide. Localnicii prierd câteva ore din viață zilnic, dat fiind că autoritățile au eliberat, în ultimii 30 de ani, sute de autorizații de construire, fără să caute însă și o soluție de acces.
Lângă Craiova a fost dezvoltat un cartier, pe un câmp de porumb, lângă calea ferată
„E foarte greu, că eu, de exemplu, am nepoţica la grădiniţă în Lăpuş, acolo. Şi dacă se pune un marfar, vă daţi seama cât de frică îmi e că nu ajung la copil la grădiniţă”, a spus un localnic pentru Observator.
Prin zonă trec cel puțin 100 de trenuri pe zi, așa că, în mod normal, bariera ar trebui ținută închisă, dar pentru ca cei care locuiesc dincolo de calea ferată să aibă acces spre case, un angajat al CFR este obligat să dea la manivelă o dată la câteva minute. O soluție ar fi construirea unui pasaj, dar pentru asta autoritățile ar trebui mai întâi să demoleze și să despăgubească, apoi să construiască.
„Un nou Plan Urbanistic General nu se face din motive mai degrabă obscure, unul dintre ele fiind acela că ar afecta interesele dezvoltatorilor imobiliari, ar afecta interesele celor care tranzacţionează terenuri. Ar afecta chiar şi normele de locuire, pentru că, pe un Plan Urbanistic General bine întocmit, genul de stradă care se vede aici nu ar mai fi permis”, a declarat Horațiu Buzatu, specialist în urbanism, pentru sursa citată.
Moşniţa Nouă, un alt „paradis” imobiliar
La Moșnița Nouă, satul de reședință al comunei cu același nume din județul Timiș, Banat, e aceeași situație. „Uitați-vă ce e aici, trăim în România, 2022. Nu avem apă, avem hidrofoare, foraje...veniți încoace...am și cizme pentru dumneavoastră. Haideți să vă arăt în spate, curtea. Uitați aici pe ce plătim rate toată viața!”, s-a plâns Robert Cioabă, proprietar.
Bărbatul a dat 68.000 de euro pe locuință și va termina creditul înainte să iasă la pensie. „Mi-a convenit ca si preț si am vrut casă cu curte.+ Am şi piscină, da. La vară deschid ştrand aici”, a explicat Robert Ciaobă, fiind întrebat de un reporter de ce a ales Moșnița.
„Din unele cartiere cred că nu foarte curând vom ieşi din acest noroi. Oamenii sunt sătui. Unii au inceput să-şi creeze singuri infrastructură. Scurt, concluzie: anul ăsta pietruim tot, peste tot unde există locuire”, a spus Florin Bucur, primar Moșnița Nouă.
Citeste si:yunghope dezvăluie secretele din cartier în noua sa piesă, La Zona
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Se complică situația pentru Klaus Iohannis! Ce pregătește ANAF după verdictul...
Sursa: kudika.ro