Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) anunţă că oferă şi în acest an meditaţii gratuite la matematică şi chimie, pentru elevii care dau examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate.

Poli Timișoara oferă meditații gratis la matematică și chimie

Conform unui comunicat transmis, sâmbătă, de UPT, cursurile se adresează elevilor de liceu, atât celor care doresc să urmeze una dintre facultăţile instituţiei, cât şi celor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat.

"Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare a cunoştinţelor sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită niciun fel de angajament faţă de UPT", se arată în comunicat.

Lecţiile online de matematică se vor desfăşura în perioada 19 februarie - 4 iunie, în zilele de sâmbătă, între orele 10:00 - 12:30, urmând să fie postate şi pe pagina de Facebook a Universităţii Politehnica Timişoara. Linkul de înscriere este https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_hwrmg317QMCnSnSlFkYMqA.

Când se vor desfășura meditațiile

Temele dezbătute urmează conţinutul "Culegerii de probleme de matematică" pentru examenul de admitere la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica şi disponibilă gratuit, în format electronic, la adresa: https://bit.ly/CulegereAdmitereUPT2022.

Conţinutul probei scrise a concursului de verificare a cunoştinţelor (tip grilă) la matematică urmează programa de bacalaureat de la disciplina matematică.

În cadrul programului de meditaţii gratuite la disciplinele Chimie Anorganică şi Chimie Organică, se vor organiza două grupe de elevi. Şedinţele se vor desfăşura online pe platforma Zoom Conference, simultan pentru cele două grupe, în perioada 19 februarie - 7 mai 2022, în fiecare zi de sâmbătă, în intervalul orar 12:00 - 14:00, menționează Agerpres.

Citeste si:
Examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, începe astăzi
Examenul de Bacalaureat,...

Înscrierea se face completând online formularul: https://forms.gle/ftKwKxRyd3crAnBB7.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Februarie 2022 - 05 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.