Mama, fiica și ginerele au intrat voluntar, vineri, în apa Brațului Borcea al Fluviului Dunărea, cu intenția de a se omorî. Cele două femei au fost declarate decedate, iar bărbatul, aflat acum la spital, spune că vrea să piară. Cei trei trăiau de mulți ani pe stradă, după ce și-au pierdut locuința. Ipoteza multora este că sinuciderea în grup putea fi evitată de autorități, care susțin că legislația le-a ținut mâinile legate.

Sinuciderea în grup putea fi evitată de autorități

Trei persoane au intrat în apa Brațului Borcea, vineri, pentru a se sinucide. Două persoane și-au pierdut viața: una în vârstă de 47 de ani și cealaltă de 77 de ani. Bărbatul de 55 de ani s-a salvat și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Primele verificări arată că, înainte de a intra în apă, indivizii au consumat o substanță necunoscută dintr-o sticlă. În 2017, aceștia au mai încercat să-și pună capăt zilelor prin aceeași metodă, după ce au fost dați afară din locuințele sociale pentru că nu și-au plătit datoriile.

Până în 2022, au fost nevoiți să doarmă pe străzi, pe băncile din oraș. Anterior, cei trei au locuit într-o garsonieră din Călărași. Casa le-a fost scoasă la vânzare pentru a se acoperi debitele publice și cele legate de utilități. Ulterior, le-a fost acordată o locuință socială, cu două camere, din care au fost evacuați.

De asemenea, se cunoaște că, în cursul anului 2021, mama, fiica și ginerele au protestat față de refuzul Primăriei Municipiului Călărași de a le retroceda mai multe proprietăți.

Goniți și din stradă

Ultimele imagini cu familia arată că aceasta a fost gonită de polițiștii locali din Călărași din centrul municipiului, unde obișnuia să doarmă. După patru zile, agenții au dat peste ei în același loc. La câteva luni distanță, cu toții s-au aruncat în apele Dunării. Doar bărbatul a rămas în viață.

„Este conștient, este cooperant și este stabil la acest moment”, Georgiana Enache, director medical Spitalul Județean Călărași.

Acesta suferă de o boală grea, iar autoritățile au transmis că va fi expertizat și psihiatric. Dacă se dovedește că are probleme mentale, va fi internat într-o clinică de specialitate.

Citeste si:
Adriana Trandafir, pe punctul de a se sinucide. Ce a adus-o în...
Adriana Trandafir, pe punctul...

Reacția primarului

„Un caz nefericit. Am vrut în nenumărate cazuri să îi luăm, legislația nu mi-a permis, ei nu au vrut să accepte nici un ajutor. Ei nu făceau nici un rău. De la poliție, jandarmerie, asistenți sociali, au fost cu toții prezenți, există filmări.

Nu au vrut să primească nici un fel de ajutor. Legislația nu ne permite să îi declarăm persoane fără discernământ. Am făcut adrese la comisia de la Spitalul Județean care ar fi trebuit să solicite internarea lor, într-un an am fost de trei ori la ei cu primăria, jandarmeria. Nu au greșit medicii.

Nu au vrut efectiv să meargă în altă parte. Le-am oferit un apartament, au plecat de acolo, nu au vrut decât să stea pe stradă. Le-am dat locuință socială, nu au plătit nimic, au vrut doar pe stradă. Am făcut adresă la Spitalul Județean, cei de acolo au spus că trebuie să îi ducem noi în fața comisiei”, a declarat edilul din Călărași, Marius Dulce (PSD).

Citeste si:
Rușii, bombardament la granița cu România. Portul Reni de pe Dunăre...
Rușii, bombardament la...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Ianuarie 2022 - 06 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.