Mai multe trenuri au întârzieri de zeci şi chiar sute de minute la sosirea şi, respectiv, plecarea în/din Gara de Nord, după ce traficul feroviar a fost oprit temporar pe raza SRCF Bucureşti, între Crivina şi Brazi, din cauza unui incendiu produs la locomotiva DA a trenului 56300 GFR.

Potrivit informaţiilor de pe tabela din Gara de Nord, cele mai mari întârzieri le au trenurile care vin dinspre Braşov. Astfel, trenul IR 1636, care trebuia să ajungă în Bucureşti la ora 16:57, a avut 200 de minute întârziere, trenul RE 11634, al operatorului Softrans Călători înregistrează 180 de minute, iar R 3028 al CFR Călători - 150 de minute.

Trenul RE 11636 al Softrans Călători are tot 150 de minute de întârziere, iar IR 1547 Galaţi - Bucureşti 120 de minute. În plus, IR 1754 de la Suceava, va sosi în Gara de Nord cu 120 minute de întârziere.

Trenul R 11036 aparţinând operatorului privat Regio Călători va ajunge în Bucureşti cu 90 de minute mai târziu, la fel şi RE 10054 de la Buzău, al operatorului Transferoviar, în timp ce IR 1522 al CFR Călători, de la Păuşa, are 100 de minute de întârziere.

Şi trenul IR 1734 de la Cluj - Napoca are 90 de minute de întârziere, iar R 3030 de la Braşov va sosi în Bucureşti cu 30 de minute mai târziu.

Întârzieri sunt consemnate şi la plecarea trenurilor din Gara de Nord. Astfel, trenul RE 11 613 spre Craiova, al Softrans, va pleca mai târziu cu 170 de minute, iar IR 1555 spre Ploieşti Sud al CFR Călători cu 100 de minute. Afectat este şi R 10235 spre Slănic, al Transferoviar, care are o întârziere la plecare de 55 de minute. RE 5003 al CFR Călători, spre Mărăşeşti, are la plecare 30 de minute de întârziere, iar IR 1683 spre Constanţa are 60 de minute.

Potrivit CFR SA, circulaţia feroviară a fost redeschisă pe firul II, între Crivina şi Brazi, începând cu ora 19:07.

"Menţionăm faptul că echipele ISU au acţionat pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat, iar circulaţia pe firul I se va relua după retragerea locomotivei şi a trenului GFR, din linia curentă. În intervalul 16.50 - 19.07, circulaţia trenurilor a fost interzisă, la solicitarea ISU, fiind afectate 15 trenuri de călători, care au staţionat în gările adiacente. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incident feroviar şi îi asigură că toate intervenţiile au ca scop redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă", se arată într-o postare a CFR SA, pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:
Trenurile de pe cursa Bucureşti Nord-Aeroport Otopeni nu vor...
Trenurile de pe cursa...

La rândul său, compania CFR Călători precizează că un număr de 13 trenuri au fost afectate de incendiul produs la locomotiva trenului GFR.

"Azi, 02.01.2022, în cursul serii s-a produs întreruperea traficului feroviar în intervalul orar 17 - 19.04 între staţiile Crivina - Brazi din cauza unui început de incendiul la locomotiva unui tren privat de marfă. Au fost afectate un număr de 13 trenuri ale CFR Călători care tranzitau zona şi care au înregistrat întârzieri între 70 şi 200 de minute. Mai pot apărea întârzieri la alte trenuri de pe reţea, ca urmare a trenurilor deja afectate, pentru asigurarea legăturilor călătorilor. Circulaţia a fost redeschisă în zonă începând cu ora 19:04, iar programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare - CFR SA. Informaţiile referitoare la circulaţia trenurilor afectate se pot obţine de la CFR SA managerul infrastructurii din România", menţionează CFR Călători, într-un comunicat.

Citeste si:
Grevă CFR! Trenurile nu circulă până la ora 9 din cauza grevei...
Grevă CFR! Trenurile nu...

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Un incendiu s-a produs la o locomotivă pe raza localităţii Brazi, respectiv între Brazi şi Crivina, a informat ISU Prahova. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.

Trenul era unul de marfă, fiind încărcat cu azotat de amoniu şi a fost format din 25 de vagoane. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Ianuarie 2022 - 10 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.