Trenurile din România nu circulă din cauza grevei
Vineri dimineață, angajații CFR au intrat în grevă de avertisment. Timp de două ore, trenurile au rămas pe loc și nu circulă. Trenurile care trebuiau să ajungă sau să plece din Gara de Nord din București au înregistrat întârzieri de sute de minute.
Sosiri - cele mai mari întârzieri:
- RE CRAIOVA - 130 minute
- RE ROISIORI - 120 minute
- RE Mărășești - 110 minute
- Arad, Urziceni, Brașov - 100 minute
Plecări - cele mai mari întârzieri:
- RE Aeroport 110 minute
- IR Brașov 105 minute
- IR constanta 90 minute
În jur de 17.000 de angajați CFR s-au alăturat grevei de avertisment. Prin această acțiune, sindicaliștii vor să atragă atenția asupra lipsei contractelor colective de muncă, a salariilor mici și a fondurilor insuficiente pentru investiții. În urma grevei, circulația a peste 260 de trenuri a operatorului de stat și privat este afectată.
Trenurile nu circulă vineri, între orele 7.00 şi 9.00. Federația Națională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane a anunțat anterior organizarea unei greve de avertisment, care va avea impact asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative.
Angajații CFR se plâng de lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate, lipsa de investiţii în material rulant de calitate, modern, salariile destul de mici și condițiile de lucru.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro