Poşta Română a anunţat că în luna ianuarie, plata pensiilor va suferi o întârziere de două zile din cauză că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile companiei începând cu 4 ianuarie.
Plata pensiilor în luna ianuarie va întârzia câteva zile
Prin urmare, pensiile urmează să fie livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie 2022 şi la ghişeele oficiilor poştale până pe 19 ianuarie 2022.
”Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei Române începând cu 4 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an”, anunţă compania, potrivit News.ro.
Într-o lună obişnuită, Poşta Română încasează prima parte a banilor pentru pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate, anunță compania poștală.
”Partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile”, a menționat Poșta Română.
Calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii
În cele din urmă, calendarul de plată a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:
- la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
- la ghişeele subunităţilor poştale: până în data de 19 ianuarie 2022.
Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
“Salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situaţia specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituţiile statului. Este o situaţie excepţională şi subliniem faptul că Poşta Română îşi respectă, intotdeauna, angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro