O tânără de 21 de ani, din localitatea sibiană Agnita, a fost spulberată de un polițist aflat la volanul unei autospeciale. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânără spulberată de o mașină de poliție

Incidentul a avut loc în jurul orei 21:30, pe strada 1 Decembrie, şoseaua principală din oraşul Agnita. Omul legii se afla în timpul programului şi nu ar fi avut girofarul pornit în momentul producerii accidentului.

Acesta mergea în direcția Agnita - Sighișoara. Din primele cercetări, se pare că fata se afla pe trecerea de pietoni când a fost lovită mortal. La sosirea salvatorilor, ea se afla în stare de inconștiență. La fața locului s-au aplicat manevre de resuscitare, fără răspuns, fiind declarată decedată.

„În această seară, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliție.

Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

Totodată, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională. În funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință, informează oradesibiu.ro.

Citeste si:
VIDEO Polițist de la Rutieră, lovit cu o piatră în cap, în timpul...
VIDEO Polițist de la Rutieră,...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Decembrie 2021 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.