O elevă în vârstă de 11 ani din județul Iași a murit la scurt timp după terminarea orei de educație fizică. Fetița ar fi leșinat și nu a mai reacționat manevrelor de resuscitare.

A murit subit la scurt timp după ora de sport

Fetița nu ar fi avut probleme serioase de sănătate. Acesteia i s-ar fi făcut rău după ce ar fi plecat de la școală și și-a pierdut cunoștința. Două echipaje de urgență s-au deplasat la fața locului, în urma unui apel la 112, iar medicii au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Aceștia au constatat decesul elevei.

„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comună Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minoră, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași.

S-a deschis o anchetă penală

Inspectoratul Școlar Județean Iași a menționat că așteaptă expertiza medico-legală a medicilor cu privire la motivul decesului fetiței. Totodată, a fost pornită o anchetă penală în baza acestui caz tragic.

„Astăzi, la finalul programului școlar, unui copil, elev al Școlii Gimnaziale Butea, i s-a făcut rău, în vecinătatea unității de învățământ. Profesorii și conducerea școlii au sunat la 112. În jurul orei 15.00, echipajul ambulanței care s-a deplasat la Butea a constatat decesul elevei. La ora de Educație Fizică din ziua respectivă nu s-a desfășurat activitatea fizică, ci doar s-au discutat rezultatele de până la momentul acela al elevilor. Profesorii au explicat că a fost o oră lipsită de orice fel de conflict. În acest moment, instituțiile abilitate analizează împrejurările în care s-a produs acest eveniment tragic. Inspectoratul Școlar Județean Iași transmite condoleanțe familiei pentru pierderea suferită”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Citeste si:
Fostul preşedinte al Televiziunii Române, Alexandru Sassu, a decedat
Fostul preşedinte al...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Decembrie 2021 - 01 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.