Facturile de la gaz și energie electrică au explodat în ultima perioadă. Zeci de mii de români s-au trezit că trebuie să achite facturi duble, fără să fie înștiințați de către furnizori. Astfel, din ce în ce mai mulți oameni pot fi văzuți stând la cozi interminabile, în fața oficiilor de plată, pentru a cere explicații.

Românii sunt întâmpinați de pe acum de facturi duble la gaz și energie electrică

Gazele și energia electrică s-au scumpit inclusiv pe bursele internaționale. Cererea e mare, iar România se bazează îndeosebi pe importuri. Schimbarea furnizorului este o opțiune, dar alegerea trebuie făcută cu grijă.

Numai 1,6 milioane de români au optat până acum pentru un furnizor de pe piața liberă. Specialiștii susțin însă că nu liberalizarea este cauza scumpirii, ci raportul dintre cerere și ofertă. În ultimii zece ani, am închis aproape 30% din capacitatea de producție, care nu a fost înlocuită cu nimic.

Reprezentanții guvernului vin în ajutor: un pachet de măsuri de sprijin care vizează persoanele cu venituri mici: „Împreună cu premierul am discutat acest subiect al consumatorului vulnerabil și ne dorim ca, la începutul lunii septembrie, legea să fie aprobată în Parlament”, a transmis vicepremierul Dan Barna.

Partea dezastruoasă este că scumpirile vor continua și în toamnă. BNR prognozează o inflație de peste 5%. Conform Institutului Național de Statistică, tarifele pentru curent și gaze au crescut cu 23, respectiv 20%, din decembrie până în iulie, iar tăvălugul scumpirilor va mai face victime. Românii se plâng de faptul că au primit informări potrivit cărora valoarea facturilor crește și cu 200%.

Sfaftul unui secretar de stat: Nu vreți facturi mari, stingeți lumina sau opriți gazul

În vâltoarea creată de creșterea facturilor la energie electrică și gaz, un secretar de stat în Ministerul Energiei a avut mai multe sfaturi pentru economisire pentru români.

„Să nu uităm faptul că cel mai ieftin kilowatt sau megawatt de energie nu este nici cel din surse regenerabile, nici cel de pe OPCOM de pe zilele următoare, ci cel mai ieftin megawatt de energie este cel pe care nu-l consumăm”, a spus George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, la Digi 24.

Citeste si:
Se scumpește factura la curent. Cât vor plăti românii pentru...
Se scumpește factura la...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 August 2021 - 09 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.