Nici intervențiile făcute în străinătate nu i-au mai putut salva pe cei doi muncitori arși în explozia de la Petromidia. Și al doilea pacient transferat în Germania a murit duminică, pe patul de spital, în pofida tuturor eforturilor făcute de medici.
Al doilea angajat transferat în Germania după explozia de la Petromidia a murit
Anunțul cu privire la decesul celui de-al doilea pacient trasferat în Germania a fost făcut de Rompetrol Rafinare, într-o postare pe Facebook. Compania își exprimă regretul și asigură familia de toată susținerea după această tragedie. Odată cu decesul de acum, bilanțul exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari a ajuns la trei morți.
Un bărbat a murit chiar în ziua accidentului, iar al doilea după transferul în Germania. Alți cinci muncitori au fost răniți în această explozie, care a dus și la declanșarea unei alerte privind poluarea.
„Cu imensă tristețe anunțăm că al doilea coleg, transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania, a decedat în cursul serii trecute, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical. Toată susținerea noastră merge către familia colegului decedat. Condoleanțe!”, se arată pe pagina Rompetrol - KMG International.
Explozia de la Petromidia
Explozia de la rafinăria Petromidia a avut loc în orașul Năvodari, la răfinăria Petromidia a Rompetrol, în data de 2 iulie 2021, la ora 13:19. Cu câteva minute în urma exploziei a fost un incendiu. Fumul toxic al acestuia a fost împins spre orașul Năvodari și localitățile înconjurătoare. Din cauza exploziei, au existat șase victime.
Eroarea s-a produs în cadrul instalației de hidrofinare petrol motorină (HMP). A fost activat Codul Roșu de intervenții pentru acest incident, iar cetățenii din zonă au primit o avertizare Ro Alert cu tilul Alertă Extremă, prin care oamenii au fost sfătuiți să evite zona pe o distanță de 1.000 de metri, să închidă geamurile și să nu se expună la noxe. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 3 ore.
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că i-a solicitat secretarului de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat și șefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă pe platforma Midia – Năvodari și să coordoneze intervenția pentru salvarea persoanelor surprinse de explozia de la Rafinăria Petromidia.
Incendiu devastator la CTPark pe A1: Ce spune șeful despre pagubele...
Mai târziu, la ora 15:07, Rompetrol a anunțat că un om a murit și alți cinci sunt în spital. Două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia au fost transferate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), a transmis ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că datorită profesionalismului pompierilor tragedia de la Petromidia nu s-a transformat într-o catastrofă. Acesta a marcat că populația nu a fost nicio clipă în pericol. Totodată, directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu-Teșloveanu, a declarat că incendiul a apărut la instalația de hidrofinare benzină, iar suflul propagat a generat încă trei focare, cauza probabilă fiind fisurarea unei conducte. După accident, acțiunile de la Rompetrol Rafinare au scăzut cu 2%. Nu este primul episod dramatic de la rafinăria din Constanța. În 2016, doi muncitori au murit și alți doi au fost grav răniți după ce două rezervoare de azot au explodat.
Cauza exploziei de la Călimănești. CNAIR: „Se dovedește că meseria...
Și în noiembrie 2019 alți lucrători au pierit aici, în urma unui incendiu în turnul de granulare din cadrul instalației HDPE (polietilenă de joasă presiune). Vasile Rusu și Marin Cristi Daniel au decedat. Cel de al treilea muncitor - Nicolae Luigi, a decedat mai târziu pe patul de spital.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro