Chiar dacă recolta e aproape la jumătate compativ cu anul trecut, cartofii românești stau în saci, în piețe sau pe marginile drumurilor noastre. Legumele își găsesc cu greu cumpărători, se plâng agricultorii. Oricum, prețul e mai mic decât anul trecut în unele locuri. Nu și în piață, undekilogramul costă 3 lei. Rămâne un paradox pe care nici țăranii, nici autoritățile nu-l pot desluși.
Paradoxal, cartofii s-au ieftinit, dar sunt mai scumpi
De exemplu, pe câmpurile din Lungulețu, județul Dâmbovița, agricultorii muncesc neîncetat ca să scoată cartofii din pământ. Recolta nu e bogată, căci ploile dese au distrus bună parte din ea. Important este că ce a rămas se poate comercializa. Deși calitate este, vânzarea nu strălucește. Remorcile stau încărcate în piețele din zonă, dar cumpărătorii nu se arată.
Surprinzător este că oamenii vând acolo cartofii cu 30 sau 40 de bani, în timp ce în piețe, la tarabe, legumele costă 3 lei kilogramul. Pe de altă parte, îngrijorător e că, pe an ce trece, recolta este din ce în ce mai proastă.
Nici anul 2020 nu a fost unul prea bun pentru producția de cartofi, aceasta fiind cu 20% mai mică decât cea din anul precedent. Cruntul verdict ne-a împins să importăm mai mult de jumătate din necesarul de consum.
Salvarea ar consta în asocierea agricultorilor în cooperative, ca să poată livra marfa la un preț bun marilor lanțuri de magazine. O altă contradicție este că puțini au înțeles să soluția ar fi avantajoasă pentru ambele părți implicate, mulți dintre agricultori refuzând să facă asta de teama că vor fi înșelați.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro