Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că măsurile luate de Guvern pentru reformarea sistemului bugetar sunt bune, însă arată şi spre problema întregului aparat care „colcăie de nepoatele liberale".
„Premierul Cîțu anunță că vrea oprirea hemoragiei din sistemul bugetar. Adică scurgerile de bani fără acoperire în produse și servicii (...).
Prin urmare, măsurile anunțate de premierul Cîțu sunt necesare și trebuiau aplicate de mult, dinainte de pandemie. Dar sunt ele și drepte?
Ce zic oamenii când guvernul Cîțu taie vouchere de vacanță, indemnizații de hrană, reduce gratuitățile de transport pentru studenți, mărește pensiile doar cu rata inflației și, în schimb, se spală pe mâini de pensiile speciale monstruoase, pe care le împinge în Parlament, unde puterea și opoziția se vor bate care dintre ele să le desființeze până la Sfântul fără moaște, Sfântu-Așteaptă?
Și poți să vorbești de eficientizarea concurențială a sectorului de stat fără să-ți crape obrazul, când "nepoatele" liberale sunt plantate prin tot bugetul, nu numai la Apele Române Bârlad sau în administrația Spitalului din Cluj?”, scrie Cristian Tudor Popescu, pe republica.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Laura Olaru, românca cu gențile bomboană, își deschide primul magazin din țară
Sursa: retail.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Radu Ionescu, Kaiamo: ”Am vrut să pun România pe harta gastronomică a lumii”
Sursa: start-up.ro
-
Motivul pentru care Vlăduța Lupău renunță să mai posteze imagini cu fiul său...
Sursa: kudika.ro
-
ING a lansat o funcționalitate de gestionare a cheltuielilor
Sursa: futurebanking.ro
-
Guvernul ar putea extinde termenul de depunere a documentelor pentru...
Sursa: wall-street.ro