Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) dă asigurări că toţi elevii din judeţul Tulcea deţin dispozitivele necesare pentru orele online, în măsura în care acestea se vor susţine şi în semestrul al doilea.
În plus, instituţia din subordinea Ministerului Educaţiei are un stoc de rezervă de câteva sute de dispozitive electronice.
Inspectorul general al ISJ, Viorica Pavel, a declarat pentru Agerpres că din cele 3.028 de tablete primite prin programul guvernamental "Şcoala de acasă", circa 32% au fost repartizate elevilor din municipiul Tulcea, iar restul celor din judeţ.
„Prin programul guvernamental 'Educaţia în siguranţă' au fost achiziţionate 2.418 tablete, iar dintre acestea 78 au fost cerute de şcolile din municipiu. Tabletele au fost, de asemenea, distribuite în judeţ şi avem un stoc de rezervă de câteva sute de dispozitive”, a precizat inspectorul general al ISJ.
Potrivit sursei citate, Primăria municipiului Tulcea a depus la rândul său un proiect în baza Ordonanţei de Urgenţă nr 144/2020 pentru achiziţia a 2.864 de tablete.
De altfel, alte două unităţi de învăţământ din municipiu au procedat la fel pentru a le asigura elevilor mijloacele necesare în situaţiile în care cursurile se vor susţine online.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Austriecii târăsc ChatGPT prin procese pentru că nu ar reuși să-și corecteze...
Sursa: wall-street.ro