Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, îi invită pe preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, membrii Guvernului, parlamentari, precum şi pe reprezentanţii autorităţilor locale să participe la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântul Andrei.

"Luni, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare naţională legală, în care ortodocşii şi catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. Arhiepiscopia Tomisului şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, personal, invită autorităţile de stat centrale şi locale (preşedinte, premier, membri ai Guvernului, parlamentari, prefect, preşedinte al Consiliului Judeţean, primari, consilieri judeţeni şi locali etc.) să ia parte la sărbătoarea naţională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei", a informat Arhiepiscopia Tomisului, sâmbătă, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, pe 28 noiembrie, de la ora 22.00, arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului şi Acatistul Sfântul Apostol Andrei la Catedrala arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din municipiul Constanţa.

Duminică, 29 noiembrie, şi luni, 30 noiembrie, de la ora 8,45, ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, din localitatea constănţeană Ion Corvin.

Potrivit unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, este interzisă participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi. Arhiepiscopia Tomisului a solicitat în instanţă suspendarea respectivei decizii, cerere respinsă de judecători. Respinsă de instanţă a fost şi cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 29 şi 30 noiembrie, a pelerinajului la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei.

Citeste si:
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au decis redeschiderea restaurantelor
Autoritățile din...

* Conform Arhiepiscopiei Tomisului, Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Iniţial era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia Cel aşteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând şi pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. De aceea este numit Cel dintâi Chemat.

Cei doi au renunţat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit "pescari de oameni", adică apostoli. După Înălţarea Domnului, sorţii au decis ca Andrei să propovăduiască în Bitinia, Tracia, Macedonia şi Sciţia Minor (Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizanţ şi Grecia. De aceea este cunoscut drept "apostolul românilor".

În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt cu cruce roşie, fiind cinstit în toată Patriarhia română, iar în 1997, Sf. Andrei a fost numit Ocrotitor al României. În anul 2012, 30 noiembrie a devenit zi de sărbătoare legală.

Sfântul Andrei este ocrotitorul României, al Rusiei, al Greciei şi al Scoţiei (care are un X pe steag).

Citeste si:
ÎPS Teodosie, nehotărât în privința vaccinului: „Nu spunem nici da...
ÎPS Teodosie, nehotărât în...

Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei.

Conform scrierilor teologice şi istorice, Sf. Ap. Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi aici, unde a găsit trei preoţi păgâni care slujeau în peşteră, geţi de neam, cunoscuţi sub numele Innal, Rimmal şi Pinnal. Peştera este situată în Dealul Urluiului, la 4 km de localitatea Ion Corvin şi aproximativ 80 de kilometri de Constanţa.

Aici s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei, fiind considerat primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre şi poarta de pătrundere a creştinismului la noi.

În primăvara anului 1994, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca Sf. Andrei să fie socotit ocrotitorul Dobrogei.

Citeste si:
Voiculescu: Este critic ca românii să respecte regulile deja stabilite
Vlad Voiculescu: Este critic...

Între 1998-2002 au fost executate lucrările de construcţie la biserica mare, o adevărată catedrală împodobită la exterior cu mozaicuri impresionante şi la interior pardosită cu marmură, iar în anul 2006, biserica a fost sfinţită de către IPS Teodosie Petrescu.

În acest sfânt lăcaş se păstrează o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei, adusă din Grecia.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.